Deţinuţii din Arad vor prezenta un scurt metraj intitulat „Unii dintre noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Penitenciarul Arad au anunţat că vor organiza mâine, începând cu ora 13.00, la Turnul de Apă vernisajul unei expoziţii fotografice. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi prezentat şi filmul de scurt metraj „Unii dintre noi”.

Aceştia spun că filmul de scurt metraj se bazează pe o idee originală a persoanelor private de libertate implicate în proiect. Aceştia au asigurat în totalitate realizarea scenariului, regiei, fiind în acelaşi timp şi actori în film.

Mesajul filmului de scurt metraj are un conţinut puternic emoţional şi se referă la prevenţia delicvenţei juvenile, mai exact a consumului de plante etnobotanice. De asemenea, fotografiile realizate surprind momente care transmit sugestiv mesajul personal al persoanelor private de libertate.

Acţiunea este menită să implice tinerii custodiaţi în activităţi organizate de comunitate, alăturându-se astfel liceenilor şi are drept scop crearea un liant între aceştia, prin sensibilizarea cu privire la consecinţele consumului de droguri - ca şi modalitate alternativă de prevenţie.