Demersul unor profesori din vestul țării. „Trebuie să avem modele de educație. Altfel, educația se degradează la nivel de societate“

0
Publicat:

O asociație care este reprezentată doar din directori și-a propus să transforme un oraș al țării, într-un spațiu educativ împărțit în șase mari domenii de activitate: învățământ-educație, cultură, sănătate, antreprenoriat, justiție și jurnalism.

O parte dintre cei care fac parte din asociație FOTO Claudia Untaru

Mai exact, Asociația „Susținem Excelența” condusă de prof. univ. dr. Lizica Mihuț va organiza, în luna, aprilie, o întâlnire la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, prilej cu care prof. univ. dr. Anton Ilica, directorul departamentului educație din cadrul Asociației, va vorbi despre „Educaţia, la timpul prezent. Aspiraţii şi deziluzii”.

„Programul Asociației se derulează pe șase mari domenii de activitate: învățământ -educație , cultură, sănătate, antreprenoriat, justiție și jurnalism. Ne propunem să organizăm dialoguri despre excelența în domeniile respective. Prof. univ. dr. Anton Ilica este un jurnalist cultural de anvergură, o personalitatea a Aradului de care mă leagă o prețuire de decenii. Mă bucur că a acceptat să fie directorul departamentului educație și că va organiza evenimentul de luna viitoare”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Prof. univ. dr. Anton Ilica a afirmat: „Educația este cea mai sensibilă temă dintre toate, pentru că am constatat că se degradează la nivel de societate. Îmi revine sarcina de a organiza prima întâlnire cu cei de la Colegiul Național «Preparandia – Dimitrie Țichindeal» pe 10 aprilie, la ora 12.00. Voi vorbi despre derapajele existente în educație și voi prezenta modele de educație. De altfel ultima carte pe care am publicat-o se numește «Aspirații și derapaje în educația românească»”.

Printre cei care fac parte din asociație se numără și Ana-Maria Dragoș, președinte al CONAF Arad.

Doresc să o felicit pe Ana-Maria Dragoș, directorul departamentului Antreprenoriat, pentru faptul că a fost aleasă în funcția de președinte al sucursalei arădene a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), care are în prezent la nivel național 28 de sucursale, entitate la care au aderat nouă patronate, două federații, 15 asociații și peste 4.000 de companii însumând un număr de 170.000 de angajați, dar și pentru faptul că astăzi își sărbătorește ziua de naștere”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Componența celor șase departamente ale Asociației „Susținem Excelența”

Asociația este formată din preşedinte prof. univ. dr. Lizica Mihut și vicepreședinții prof. dr. Achim Diana și conf. univ. dr. Liliana Bran.

La departamentul Învățământ, directori sunt: prof. dr. Diana Achim și conf. univ. dr. Renate Liliana Bran.

La departmentul Educație, director este prof. univ. dr. Anton Ilica.

La departamentul Cultură sunt directorii prof. univ. dr. Lizica Mihuţ și av., scriitor Viorica Popescu.

La departamentul Sănătate, directori sunt dr. Corina Crişan și dr. Mihaela Orodan.

La departamentul Antreprenoriat, manageri sunt Ana-Maria Dragoş și Tabita Cristea.

La departamentul Justiţie, director este av. Diana Chiţoi.

La departamentul Jurnalism, director este jurnalista Georgiana Burcă.

La Proiecte Internaționale director este psiholog Cristina Nistor, expert.

Astfel, tot cei care au fost numiți directori și de astăzi vor demara diferite proiecte au la bază meserii diferite: de la avocat, la medic și profesor. 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!