De 9 Mai, la Arad va fi amenajat un sat european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
An de an elevii participă la acest eveniment FOTO arhivă

Elevii din şcolile din Arad vor amenaja în ziua de 9 Mai, de Ziua Europei, pe platoul din faţa Palatului Administrativ,  un „Sat european“.

Acesta va fi compus din standuri în care vor fi prezentate preparate tradiţionale, dar şi obiecte şi destinaţii specifice fiecărei ţări membre a Uniunii Europene. Deschiderea Satului european va ava loc la ora 10.30.

Prin amenajarea „Satului european” organizatorii doresc să aducă în faţa arădenilor tradiţiile şi cultura popoarelor europene, diversitatea şi spiritul de interculturalitate care definesc Uniunea Europeană.

„La fiecare din corturile amenjate, cei care doresc pot degusta mâncăruri tradiţionale din mai multe ţări europene. Scopul acestui eveniment îl constituie promovarea spiritului de interculturalitate şi cunoaşterea ţărilor europene, iar cei prezenţi vor primi materiale şi produse specifice fiecărei ţări", afirmă Glad Varga, preşedintele Centrului Judeţean de Voluntariat Arad.

Evenimentul, aflat la a cincea ediţie, este organizat de Primăria Municipiului Arad, Direcţia de Asistenţă Comunitară prin Centrul Europe Direct Arad şi Politia Comunitara Arad, împreuna cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia Educatio şi Centrul Judeţean de Voluntariat Arad.

Vă mai recomandăm: Concert simfonic la AFI Palace Cotroceni, de Ziua Europei

Ziua Europei schimbă numele a 20 de staţii de metrou din Capitală. „Piaţa Unirii“ se numeşte „Danemarca“

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere