Craterul care a adus scandalul în cartierul Aurel Vlaicu din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape un an, locatarii blocului Y8 din cartierul Aurel Vlaicu depun sesizări la Primărie, Garda de Mediu şi la arhitectul şef al oraşului. Nemulţumirea lor este legată de un crater care s-a format în spatele blocului.

 „Săpătura adâncă de aproape trei metri a apărut în primăvara anului trecut. Am aflat că cei care s-au apucat de lucrări nu au avut autorizaţie aşa că au abandonat proiectul. Se pare că vroiau să ridice un sediu de bancă. Până la 1 februarie proprietarii spaţiului trebuiau să scoată apa din groapă şi să o asfalteze”, a declarat, în această dimineaţă, Monica Diţă, preşedinte de bloc.

„Patinoar” periculos

De la o zi la alta se surpă câte o bucată de pâmânt, iar garajele de lângă groapă riscă să se prăbuşească. „Chiar aseară am văzut nişte copii cum jucau fotbal pe gheaţă, în groapă. Vara e un miros insuportabil şi craterul e plin de broaşte. Nu mai suportăm”, a spus Emilia Apreotesei, locatară.
Oamenii se tem că în orice moment se poate întâmpla o nenorocire, mai ales că în jurul craterului se află şi o sârmă ruginită, un aşa-zis gard de protecţie. „Proprietarul terenului a început lucrările fără autorizaţie şi a fost amendat de inspecţia în construcţii”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt la Primăria Arad.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite