Condimentul folosit atât în industria farmaceutică, cât și în gastronomie. „E o binecuvântare în bucătărie”

0
Publicat:

Coriandrul, condimentul prețios, originar din Mesopotamia, aduce arome deosebite în prepararea peștilor, preparatelor din carne, dar și în preparatele cu legume și chiar în turte dulci.

Semințe de coriandru FOTO Pixabay

Nutriționistul Luminița Catană consideră că la fel ca și celelalte condimente și coriandrul are rol important pentru sănătate.

Condimentul prețios, originar din Mesopotamia, cu numele latinesc de Coriandrum sativum, este o planta erbacee anuală, frunze verzi, flori albe sau roz și fructe în formă de globulețe, pline de uleiuri eterice, ceea ce îl face prețios pentru industria farmaceutică, gătit și remedii naturiste și în industria parfumurilor.

Este înrudit cu morcovul și pătrunjelul, iar în prezent folosit în scară largă și cultivat inițial în zona mediteraneană, nordul Africii sau sud-estul Asiei. 

 „Poate crește până la 50 cm înălțime și se folosesc atât frunzele cât și semințele, iar în bucătăria thailandeza se folosesc inclusiv rădăcinile. Are o aroma aparte între citrice și pătrunjel și adesea frunzele pot fi confundate cu cele de pătrunjel. Este foarte apreciat mai ales în bucătăriile orientale și mă bucur că a devenit și la noi din ce în ce mai prezent. Semințele de coriandru sunt bogate în antioxidanți sub formă de vitamine și uleiuri volatile- borneol, pinen, linalool, cineol și în plus fibre care susțin digestia. Frunzele de coriandru conțin flavonoide, care întăresc calitățile antioxidante ale plantei. Quercitina, rhametina sau apigenina, despre care studii recente arată că ar avea un rol în prevenirea cancerului”, afirmă Luminița Catană.  

Este confundat cu pătrunjelul FOTO Pixabay

Pe lângă acestea coriandrul este o sursă excelenta de minerale- potasiu, calciu, fier, mangan și magneziu, frunzele au conținut bogat de vitamina A, Vitamina c , complex de vitamine B și vitamina K. 

Are multiple proprietăți și beneficii: proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, susține reglarea glicemiei, benefic pentru digestie și confort digestiv, reduce balonarea, excelent în lupta cu Salmonella, datorită proprietăților sale antibacteriene și antivirale,  un bun detoxifiant pentru organism prin reglarea tranzitului intestinal, excelent în refluxul gastroesofagian și excelent în diete, regulator al tensiunii arteriale, reduce apariția afecțiunilor cardiovasculare și a accidentelor vasculare cerebrale.

De asemenea, este sursă excelentă de calciu pentru sistemul osos, cu minerale prețioase pentru regenerarea oaselor si prevenirea osteoporozei, are proprietăți antireumatice și antiartritice, excelent în eliminarea surplusului de apă în organism și de ajutor în disfuncțiile renale și în anemie, susține sistemul imunitar, este eficient în conjunctivită și în prevenirea tulburărilor menstruale.

Nutriționistul Luminița Catană ne mai spune că din punct se vedere culinar se asociază minunat cu preparatele din pește, carne de pasăre, rețetele cu cartofi, mazăre sau fasole, varză, orez și salate , produsele de patiserie și sosuri.

Se poate prepara un bulgur excelent cu el și de aceea cititorii fideli vor fi răsplătiți cu o rețetă de bulgur aparte în curând. Consumat în cantități rezonabile, folosit cu înțelepciune, coriandrul este o binecuvântare în bucătărie și ca remediu naturist. Se poate bea ca și ceai, are o aroma subtilă și o notă ușor condimentată, excelent când avem o indigestie și ca și deliciu între mese mai ales în sezonul rece. Folosiți-l cu drag si îmi veți mulțumi”, încheie arădeanca care este nutriționist, naturist, terapeut și consultant internațional în sănătate,  prevenție și profilaxie.

Luminița Catană este pasionată de medicina naturistă FOTO arhivă personală
Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine