Cetatea Voluntarilor vrea condiţii mai bune în sptiale pentru copii. A fost demarată Campania ,,#cudragpentruviitor’’ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu vor să mai stea la mila statului şi a autorităţilor locale şi s-au gândit să demareze o campanie prin care o secţie din spitalul judeţean să fie reabilitată.

Astfel, reprezentanţii Asociaţiei Cetatea Voluntarilor Arad împreună cu personalul Secţiei Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică Arad au lansat Campania ,,#cudragpentruviitor’’.

Campania are un scop umanitar şi îşi propune reabilitarea Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul SCJU Arad, pentru a corespunde normelor legale prevăzute de OMS 914/2006 în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare şi nu în ultimul rând, pentru a atinge standardele europene.

În prezent, pe secţie nu există o separare corespunzătoare a sectorului septic de cel aseptic, existând risc de infecţii nosocomiale. De asemenea, saloanele au 6 sau 7 paturi (o suprafaţă de 5 – 5,9 mp/pat, mult sub limita minimă admisă de 7 mp/pat), nu permit separarea obligatorie pe grupele de vârstă 0-3 ani, 3-6 ani, peste 6 ani şi pe sexe, iar grupurile sanitare sunt comune, insuficiente şi nu permit separarea pe sexe, pacienţi septici şi aseptici.

„Ne propunem separarea sectorului septic de cel aseptic, compartimentarea actualelor saloane de 6 paturi, fiecare salon în câte două saloane de 2 paturi (pentru copii cu vârste de peste 6 ani) sau 2-3 paturi (pentru copii cu vârste de sub 6 ani) dotate cu grupuri sanitare proprii.  Pe lângă compartimentarea saloanelor, în cadrul proiectului vom mobila şi dota corespunzător fiecare salon cu mobilier medical, televizor, frigider, climatizare, priză de oxigen şi aspiraţie etc.  Astfel, secţia va corespunde normelor legale, va primi autorizaţie sanitară de funcţionare şi va fi la standarde europene. De asemenea, va creşte calitatea actului medical şi confortul micuţilor pacienţi şi al părinţilor însoţitori. Atenţia noastră se va acorda atât cadrelor medicale, cât şi a copiilor şi însoţitorilor acestora”, declară organizatorii.

O parte din personalul secţiei FOTO Claudia Untaru

Anamaria Nyeki, preşedinta Asociaţiei Cetatea Voluntarilor spune că: „Ne adresăm dumneavoastră, în primul rând în calitate de părinţi, cu scopul de a vă sensibiliza şi de a vă implica în această acţiune, care are ca scop nobil tratarea în condiţii civilizate a celor mai micuţi şi mai frumoşi pacienţi, a celor care merită tot efortul nostru şi tot ce e mai bun. Copiii sunt viitorul unei familii, al unei comunităţi şi al unei ţări. Avem nevoie de copii sănătoşi care să se dezvolte într-un sistem sănătos. Oferim o şansă unui viitor sănătos!”.

Printre iniţiatorii acestui proiect se numără şi Georgiana Vulciu, cea care a şi dat cuvântul de deschidere al evenimentului.

Anamaria Nyeki a mai declarat că va reveni cu date despre această campanie şi cu numărul contului unde se poate dona pentur ca pe viitor copiii să aibă condiţii decente în spital.

Vă mai recomandăm: “Cutia cu Suflet”, proiectul care vrea să bucure copiii defavorizaţi din Arad

FOTO Povestea copiilor abandonaţi în spitale continuă. Voluntarii şi medicii sunt alături de ei
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie