Cerbii lopătari „au invadat” străzile unui oraş din judeţul Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii oraşului Pîncota din judeţul Arad s-au trezit pe stradă cu cinci cerbi lopătari, care se plimbau nestingheriţi. Animalele nu sunt la prima plimbare prin acest oraş, în toamna anului trecut ele au luat cu asalt cimitirul din localitate, după care au „atacat” viile oamenilor.

Nu toţi localnicii privesc însă cu simpatie şi admiraţie aceste animale. Când au fost în cimitir cei cinci cerbi lopătari au călcat în picioare mormintele localnicilor, iar florile au ajuns hrană pentru ei.

După ce marţi animalele au petrecut ceva timp pe străzile oraşului au fost gonite înapoi, în pădure pentru a nu fi lovite de vreo maşină sau capturate.

Cerbii lopătari provin din fondul de vânătoare din apropiere. Localnicii spun că animalele sunt foarte blânde.

Ele petrecând mult timp în grădinile oamenilor, apoi pe trotuar, în faţa caselor, dar şi pe şosea. „Unul dintre cerbii pe care i-am văzut a fost rănit la coarne, cred că s-a lovit în ceva gard”, spun Mihăiţă, unul dintre localnicii care s-au întâlnit cu cerbii.

Viceprimarul oraşului Pîncota, Dan Pocrişer, spune că situaţia de acum nu este una singulară. „Aceşti cerbi vin dintr-o rezervaţie care se află la aproximativ trei kilometri de Pîncota. Au mai fost văzuţi pe la noi“, a declarat viceprimarul.

Autorităţile locale spun că au mai luat legătura şi în trecut cu reprezentanţii fondului de vânătoare şi că o vor face din nou pentru a găsi o soluţie ca aceste animale să nu se mai plimbe prin oraş.

Reprezentanţii Asocaiţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bizon Bonasus  de unde provin cerbii spun că aceştia nu coboară în oraş pentru mâncare, ci pentru faptul că sunt obişnuiţi cu oamenii. „În anul 2011 am făcut o populare cu 34 de cerbi lopătari pe care i-am adus din judeţul Timiş. De atunci ei s-au tot înmulţit, dar au fost şi vânaţi. Adulţii sunt foarte prietenoşi cu oamenii, însă puii lor sunt sălbatici. Noi am luat măsuri pentru ca ei să nu mai ajungă în oraş. Le-am pus mâncare, mai exact concentrate din grâu şi porumb, dar tot degeaba. Ei sunt obişnuiţi cu oamenii”, a declarat Ioan Marciş, director al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bizon Bonasus.

Numărul cerbilor lopătari de la Pîncota se va înmulţi doarece în luna iunie vor fi fătaţi alţi pui. La momentul cumpărării un cerb lopătar a fost achiziţionat cu suma de aproximativ 300 de euro. De asemenea, cei de la fondul de vânătoare spun că 15 exemplare au fost împuşcate conform Legii.

Vă mai recomandăm: VIDEO FOTO Afacere inedită: fermă de cerbi

Vânătoare de cerbi în codrii Neamţului

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi