Cele cinci simboluri ale Paştelui nu trebuie să lipsească din casa nimănui
0Sfânta sărbătoare de Paşte are mai multe simboluri. Printre acestea se numără pasca, mielul, iepuraşul, ouălele roşii şi Lumina de Înviere. Toate reprezintă ceva şi toate sunt nelipsite din casa credincioşilor.
Pasca este pregătită de către gospodine doar cu ocazia acestei sărbători. Se prepară din aluat dospit, umplut cu brânză de vaci şi stafide sau, mai nou, cu ciocolată. Pasca are forma rotundă, care simbolizează coroana de spini a lui Iisus şi este împodobită pe margini cu aluat impletit iar în mijloc cu semnul crucii, făcut tot din aluat.
Mielul este animalul blând, a cărui carne este nelipsită de pe masa de Paşti. Acesta îl simbolizează pe Mântuitorul Iisus Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor oamenilor şi a murit pe cruce, în chinuri, precum un miel nevinovat.
Ouăle roşii au devenit simbolul Paştelui în urma unor legende creştine, cea mai cunoscută dintre acestea relatând că Fecioara Maria, când a venit să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat lângă cruce un coş cu ouă, pe care sângele scurs din rânile Mântuitorului le-a înroşit. Tradiţia cere ca ouăle să fie roşii, chiar dacă gospodinele le vopsesc în diferite culori, iar înroşirea lor să se faca în Joia Mare, crezându-se că astfel vor ţine mai mult şi chiar că nu se vor strica tot anul.
Iepuraşul este cel care aduce ouăle colorate de Paşte. Iepuraşul ca simbol al Paştelui apare în jurul anului 1500, în Germania, unde au fost fabricaţi şi primii iepuraşi comestibili, făcuţi din aluat şi zahăr. El nu are nicio legatură cu Moartea şi Învierea Domnului ci îşi are originea în credinţa populară precreştină a fertilităţii, simbolizând natura care se trezeşte la viaţă odată cu venirea primăverii.
Ultimul simbol, dar şi cel mai important este lumânarea de Inviere, care simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii, a luminii lui Dumnezeu asupra păcatelor lumii. În noaptea Învierii creştinii merg la biserică, ascultă slujba şi „iau lumina”, pe care o aduc în casele lor. Resturile de lumânări rămase nearse nu se aruncă ci se păstrează şi se aprind peste an, atunci când apare vreun necaz (grindină, furtuni şi alte primejdii).