Cât de „curat” este mielul de Paşte? Aveţi grijă de unde îl cumpăraţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii sanitar-veterinari avertizează că nu toate produsele specifice sărbătorii sunt pentru consum. Ca în fiecare an, românii se vor înghesui să cumpere ouă pentru înroşit, vopsea de ouă, cozonac, carne de miel sau alte bunătăţi.

Inspectorii sanitar-veterinari au început să ia măsuri privind modul în care se produce, depozitează, transportă şi valorifică carnea de miel, ouăle şi alte produse specifice sărbătorilor pascale.

Ei îi avertizează pe arădeni că nu toate produsele sunt sigure pentru consum, iar nu toţi comercianţii respectă normele de siguranţă. „Îi sfătuim pe consumatori să nu cumpere din punctele improvizate, unde produsele sunt ţinute la temperaturi ridicate, în condiţii necorespunzătoare. Carnea de miel, ouăle, cozonacii şi celelalte produse trebuie cumpărate doar din unităţile autorizate”, a declarat Gheorghe Ban, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare din Arad.

Trei locaţii autorizate

Pentru comercializarea cărnii de miel vor fi autorizate trei zone din Arad: Hala agroalimentară din Piaţa Mihai Viteazu, Hala agroalimentara din Piaţa Catedralei şi Hala agroalimentară Piaţa Fortuna.

„Carnea trebuie comercializată direct consumatorului final, imediat dupa sacrificare, examinare şi marcare. Ouăle trebuie transportate numai în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar şi marcate cu număr distinctiv, cod identic cu cel al exploataţiei”, a adăugat Gheorghe Ban. În unele supermarketuri din oraş, comercianţii vând deja carne de miel, la 60 de lei kilogramul. „Am văzut că a apărut carnea de miel, dar e foarte scumpă. De 60 de lei îmi cumpăr mai multe kilograme de pulpă de porc şi mănânc mai mult timp. Nu cred că în acest an o să cumpăr miel”, a explicat Valentin Boroş din Arad.

Laptele şi produsele din lapte, doar cu acte

Inspectorii sanitar-veterinari mai spun că şi produsele din lapte pot fi vândute doar dacă producătorul deţine documentul de înregistrare sanitară, fişa de sănătate a animalelor vizată de medicul veterinar, dar şi carnetul de sănătate cu viza medicului uman. Regula este valabilă la toate produsele alimentare tradiţionale: cozonaci, ciocolată, prăjituri şi legume de sezon.

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă