Castelul Regal de la Săvârşin a fost restaurat. Lucrările au durat opt ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restaurarea castelului Săvârşin a durat 8 ani

Familia Regală a României a dezvelit, marţi, placa inaugurală gravată cu ocazia încheierii celor opt ani de lucrări de restaurare a castelului din localitatea arădeană Săvârşin.

Evenimentul a avut loc în grădina castelului, chiar în preajma intrării în edificiu. Principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu au fost cei care au luat parte la eveniment. Alături de ei s-au aflat autorităţi locale, dar şi numeroşi invitaţi. 

Au fost finalizate atât lucrările de construcţie exterioare, interioare cât şi lucrările de refacere a decoraţiunilor interioare şi mobilierului, în totalitate dispărute în anul 1948.

La restaurarea castelului Săvârşin au lucrat, în aceşti opt ani, sute de meşteri, de multe ori împreună cu membrii Familiei Regale, care au contribuit direct la multe dintre procesele de refacere a edificiului istoric şi elementelor lui interioare.

Pe domeniu există încă un număr de clădiri vechi de mai mică dimensiune, care vor fi restaurate de-a lungul anilor care vor veni, folosind procesul de reconstrucţie drept un mijloc de iinstruire pentru tinerii români doritori de a-şi însuşi arte şi meserii.

Cu acest prilej, Alteţa Sa a spus că restaurarea castelului Săvârşin s-a făcut după planurile bunicii sale şi că în castel au fost aduse chiar şi obiecte din fosta reşedinţă a Reginei Elena, de la Florenţa. 

„Are spirutul reginei, al regelui, este un loc istoric şi vreau să rămână aşa, asta a fost idea, să nu pierdem ceva aşa preţios pentru ţara noastră. Totul a fost furat, dar sătenii ne-au mai dat câte o masă, un scaun, o oglindă şi încet, încet am găsit nişte lucruri, care nu au existat le-am copiat, le-am refăcut din nou.  Unul dintre obiectele de la Florenţa, de la Regina Mamă Elena, este şi un ceas mare”, a declarat Principesa moştenitoare Margareta. 

Inaugurarea de marţi, de la castelul regal Săvârşin, a fost urmată de o demonstraţie în aer liber a Asociaţiei Române de Aeromodelism. 

Evenimentul de la castelul regal Săvârşin a fost unul dedicat zilei de naştere a Regelui Mihai I, care a împlinit, duminică, 94 de ani.

Placa inaugurală a fost dezvelită de către Principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu 

Lucrările de restaurare a castelului Săvârşin au durat din mai 2007 până în octombrie 2015. Ele s-au desfăşurat după un plan iniţial realizat de arhitectul Casei Regale Şerban Sturdza. Ulterior, la lucrări au contribuit arhitectul Eugen Pănescu şi arhitectul Emilian Cordoş şi a oferit consultanţă profesorul universitar arhitect Augustin Ioan.

Placa inaugurală

Specialistul în patrimoniu construit David Baxter a colaborat cu Familia Regală în toţi aceşti opt ani. Principalele companii de construcţie care au lucrat la castel au fost Pro Restauratio din Cluj şi, în anul 2015, ICCO Braşov. Totodată, au colaborat la acest proiect Remus Beleiu şi compania sa de artişti în arta lemnului MobilArt din Arad.

O importantă contribuţie la cei opt ani de lucrări au avut-o angajaţii Casei Regale, precum şi colaboratori externi, din localitatea Săvârşin şi din comune limitrofe, precizează Casa Regală.

FOTO Mediafax 

Castelul Săvârşin a fost construit în perioada 1650-1680, iar în proprietatea Regelui Mihai a intrat în 1943, prin cumpărare. Castelul a fost confiscat de regimul comunist în 1948. După 1990, castelul de la Săvârşin a fost transferat Regiei Autonome a Protocolului de Stat. În anul 2001, acesta a fost retrocedat Regelui Mihai I. Refacută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic şi prevăzut cu etaj şi balcon, clădirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformări interioare şi exterioare. Castelul este înconjurat de un parc cu lac şi debarcader. 

Vă mai recomandăm: Secretele castelului de la Săvârşin al Familiei Regale: a trecut prin incendii, a fost sanatoriu şi casă de oaspeţi

FOTO VIDEO Pe urmele Regelui Mihai: castelul şi domeniul de la Săvârşin, din Arad, locuri pline de istorie
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete