Bucătarul care vinde mâncăruri făcute ca pe vremea bunicii. „Oamenii vor să simtă gustul cu care erau obişnuiţi în copilărie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul comerciant care a deschis o consignaţie în judeţul Arad, imediat după Revoluţie, s-a reprofilat recent şi promovează acum gustul autentic de la ţară: prepară şi vinde mâncăruri tradiţionale din România, Ungaria şi Serbia.

Arădeanul Mircea Santău a deschis de curând în municipiul Arad, pe strada Lucian Blaga, un magazin în care vinde produse delicioase. Omul de afaceri spune că acest magazin continuă acel rafinament, bun gust şi respectă calitatea produselor aşa cum au fost obişnuiţi arădenii în trecut.

„Am dorit să ieşim puţin din linia produselor pe care la găsim în toate magazinele, pentru că lumea mai doreşte să simtă şi gustul unei mâncări ca la bunica, mă refer la preparare şi la modul de păstrare a acestor produse cu care noi eram obişnuiţi de mici copii. Avem produse aparte, făcute după reţete clasice care sunt apreciate de arădeni”, spune Mircea Santău.

Printre produsele tradiţionale româneşti care pot fi găsite la magazinul din Arad se numără: şuncă de casă, cu os sau fără os, salamuri, cârnaţi picanţi, nepicanţi, cu boia, salam de oaie, virşli de Podele, pastrame de cerb lopătar, mistreţ, porc, oaie, berbecuţ etc. Acesta sunt produse cu condimente naturale şi afumate într-un mod aparte. De asemenea, produsele tradiţionale ungureşti ce pot fi găsite aici sunt: salamul da mangaliţă, slănina de mangaliţă, caltaboşul, mai multe feluri de brânzeturi, o gamă largă de caşcavaluri (14 sortimente de caşcaval şi brânzeturi, maturate, şi dublu maturate). Printre produsele tradiţional sârbeşti, la magazinul Micul San de pe strada Lucian Blaga se poate găsi salamul babic şi salamul kulen. De asemenea, vinurile albe şi roşii sunt nelipsite. Sunt băuturi care compeletează perfect o masă cu produse tradiţionale.

Se găsesc diferite produse din carne FOTO Claudia Untaru

„Arădenii apreciază aceste produse. Căutarea este destul de mare pentru că noi am fost deja cu o mică gamă de produse la diferitele târguri organizate în Arad, de Paşte, de Crăciun, unde clienţii noşti ne cunosc şi au primit bucuroşi deschiderea acestui magazin unde ne pot găsi tot timpul, nu doar în perioada târgurilor”, spune Mircea Santău, proprietarul magazinului de produse tradiţionale.

Mircea Santău a avut primul boutique din Arad, deschis imediat după Revoluţie. Notorietatea dobândită de-a lungul anilor, dar şi participarea la diferite târguri organizate în judeţul Arad i-au adus recunoaşterea.

Nu lipsesc nici brânzeturile preparate după reţete ungureşti FOTO Claudia Untaru

Produsele pe care acesta le prepară diferă de la caz la caz, în funcţie de târgurile la care participă. Este nelipsit de la Târgul de Crăciun şi cel de Paşte, evenimente ce sunt organizate de municipalitatea arădeană în fiecare an. De asemenea, acesta ia parte la târguri şi festivaluri organizate în diferite localităţi ale judeţului.

Vă mai recomandăm:

Târg de iarnă pe insuliţa de pe Jiu, cu patinoar, jocuri pentru copii şi produse tradiţionale

Prăvălia multietnică: produse româneşti, ungureşti şi nemţeşti de la producători locali

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă