Balul Crăciunului 2012 la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
An de an elevii au participat la astfel de manifestări FOTO Claudia Untaru Creţu

Elevii Colegiului Naţional “Elena Ghiba Birta” Arad au intrat în atmosfera sărbătorilor de iarnă prin  organizarea unui Bal de Crăciun şi a unui târg de Crăciun în sala festivă a colegiului.

Organizat de elevii Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad pentru elevii şi cadrele didactice ale şcolii, programul artistic a  cuprins recitaluri de colinde, scenete, piese muzicale specifice sărbătorilor de iarnă, majorete, dans sportiv, beat box, un număr de magie şi a fost susţinut de elevii talentaţi ai colegiului, coordonaţi de prof. Gabriela Lucaci şi prof. Răzvan Surcel.

Pentru crearea unui cadru specific sărbătorii, în sala festivă au fost expuse desenele elevilor pe tematica sărbătorilor de iarnă.

În cadrul târgului de Crăciun s-au pus în vânzare aranjamente, felicitări, bijuterii hand made, realizate de elevii şcolii din materiale neconvenţionale, precum şi produse de patiserie pregătite tot de elevii şcolii. Fondurile obţinute din vânzarea biletelor şi a produselor puse în vânzare la târg vor fi folosite în scopuri caritabile.

„Cu ocazia acestui eveniment am dorit să oferim momente plăcute elevilor şi profesorilor şcolii noastre şi, în acelaşi timp, să-i motivăm pe elevii noştri să se implice în activităţi de caritate şi de voluntariat”, spune profesor Eugenia Groşan, directorul şcolii.
Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”