Atmosferă încinsă în cartiere de Zilele Aradului. Muzica populară s-a auzit până după miezul nopții

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară au urcat pe cele trei scene amplasate în cartierele Aurel Vlaicu, Alfa şi Micălaca. Muzica a răsunat până aproape de miezul nopţii în cele mai mari cartiere din oraş, acolo unde cu ocazia Zilelor Aradului au fost organizate concerte de muzică populară

Ca în fiecare an, în cartierele Aurel Vlaicu, Alfa şi Micălaca, cei mai buni interpreţi de muzică populară au încins atmosfera şi i-au provocat pe arădeni să încingă hore, mai ceva ca la un concurs de dans. Nelu Barna, Lucian şi Nelu Zadic, Daniela Dudaş şi Doru Dolga sunt câţiva dintre cântăreţii care au prestat ieri seara în faţa a mii de spectatori.

„Ador muzica populară, aşa că acest concert a fost un prilej în plus să savurez melodiile cântăreţilor preferaţi. Concertul din cartier a fost singura manifestare la care am participat de Zilele Aradului”, a spus Corina Mohaci din cartierul Micălaca.

Şi cum muzica populară alunecă bine cu un pahar de bere şi câţiva mititei, comercianţii care şi-au amplasat căsuţe din lemn în preajma scenelor spun că au vândut ca pe roate. „Berea şi micii au fost ingredientele de bază ale petrecerii. Am vândut bine, iar lumea s-a distrat pe cinste”, a explicat Gheorghe Socaciu din Arad.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete