Atenţie tu cui dai accept! În spatele unui profil frumos se pot ascunde intenţii periculoase!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este mesajul transmis de polițiștii arădeni tuturor cetățenilor, însă în special tinerilor. În cadrul campaniei de prevenire a pornografiei infantile pe internet ”TU CUI DAI ACCEPT?”, poliţiştii arădeni din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat în aceste zile, întâlniri cu elevii claselor de gimnaziu de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”.

Elevilor le-au fost prezentate  aspecte privind siguranţa online a tinerilor, securitatea conturilor pe care şi le creează în reţelele de socializare, despre relaţiile pe care unii dintre tineri le dezvoltă în mediul virtual cu persoane necunoscute, situaţii problemă la care pot fi expuşi tinerii în mediul virtual. 

“Un aspect deosebit de important dezbătut cu elevii a fost legat de necesitatea comunicării cu părinţii şi cadrele didactice, problemelor ce pot apărea în mediul virtual şi consecinţele pe care le pot genera astfel de probleme”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției Arad.

Elevii au vizionat videoclipuri cu mesajul campaniei şi recomandări pentru folosirea în siguranţă a mediului virtual, au primit pliante cu sfaturi atât pentru copii cât şi pentru părinţi.

Poliţiştii le-au prezentat şi informaţii despre  site-ul  www.safernet.ro,  unde tinerii pot raporta un abuz sau pot primi mai multe informaţii pentru siguranţa online. 

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice