Arhitectură şi ezoterism în Arad: simbolul „Arborelui Vieţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii şi turiştii din oraşul de pe Mureş pot vedea pe unele edificii câteva simboluri cu încărcătură ezoterică. Istoricul Antoniu Martin ne spune că printre acestea se numără simbolul „Arborelui Vieţii”, simbol ancestral, pe care îl întâlnim în numeroase culturi şi sisteme spirituale ale lumii.

Dar cum a ajuns acest simbol, pe lângă altele cu semnificaţii interesante, pe o clădire din Arad? „Cercetând evoluţia fenomenului masonic în Arad, am putut realiza unele asocieri între dezvoltarea lojilor de aici şi expresiile simbolice din arhitectura arădeană. După anul 1888, loja masonică Concordia din Arad a cunoscut o dezvoltare semnificativă, reflectată în diverse forme în societatea arădeană. Dincolo de a reprezenta un veritabil catalizator al societăţii civile – prin numeroasele proiecte cu caracter cultural, filantropic şi social realizate – loja Concordia a intenţionat să lase posterităţii şi câteva artefacte simbolice în arhitectura oraşului. Trebuie menţionat faptul că din această lojă făceau parte şi unii dintre cei mai renumiţi arhitecţi ai Aradului şi ai regiunii”, spune Antoniu Martin.

”Arborele Vieţii” poate fi admirat şi astăzi pe fosta casă a lui Rosznyai Matyas, savant farmacist, şi primul venerabil al lojii Concordia.

„Din studiile arhivistice efectuate la arhivele din Budapesta, din cercetarea documentelor interne ale lojii Concordia am putut desprinde nu doar evoluţia numerică a acesteia, ci şi componenta evoluţiei iniţiatice a membrilor. Astfel, după circa 10 ani de funcţionare, în loja respectivă existau şi membrii cu grade simbolice ale unor rituri de perfecţie, cum ar fi Ritul Scoţial Antic şi Acceptat sau Ritul Schroder. Importanţa faptului de mai sus rezidă în aceea că unii masoni arădeni erau preocupaţi de decriptarea şi interpretarea unor simboluri esoterice interesante şi, dincolo de asta, erau preocupaţi şi să transmită societăţii profane unele mesaje mai mult sau mai puţini subtile. Nu este întâmplător aşadar, că primul venerabil al lojii Concordia a ţinut să-şi orneze faţada clădirii cu simboluri ca «Arborele Vieţii», «Potirul» sau «Meduza»”, mai specifică istoricul arădan.

Antoniu Martin spune că trebuie menţionat că simbolul ”Arborelui Vieţii” a avut probabil menirea de a reflecta şi a transmite şi generaţiilor viitoare un mesaj de tip multicultural, cu atât mai mult cu cât Aradul a reprezentat în acea perioadă, poate mai bine ca alte oraşe, expresia convieţuirii între religii şi confesiuni multiple.

Mai puteţi citi: Secretele Aradului: Masonii din umbra clădirilor enigmatice

Secretul unei porţi din Arad: simbolizează fertilitatea, renaşterea, viaţa

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein