Aradul se află în continuare sub zodia canalizării proaste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe zone din oraş, dar şi din judeţ, sunt afectate de infrastructura canalizării care lasă de dorit. Starea proastă a infrastructurii canalizării este pusă pe seama municipalităţii, care nu reuşeşte să gestioneze problemele apărute.

Zone întregi atât din judeţ, cât şi din municipiu, suferă din cauza proastei canalizări sau a lipsei acesteia. Cartierul Bujac, una dintre cele mai afectate zone din oraş, unde localnicii se plâng mereu de gestionarea proastă a lucrărilor de pe străzile cu probleme, pune în dificultate accesul maşinilor şi al pietonilor. „Bujacul a fost mereu uitat de către autorităţi. Indiferent că s-a spart o ţeavă sau s-au început lucrări la canalizare, noi am avut de suferit”, a mărturisit Alexandra Meszar, o localnică din zonă.

Fonduri europene

Municipalitatea se laudă cu peste 130 de milioane de euro pe care ar urma să-i investească în modernizarea şi extinderea canalizării. Lucrările de modernizare ar trebui să acopere la nivel de municipiu peste 50% din suprafaţă. „Uniunea Europeană a aprobat proiectul de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă menajeră din judeţ, cuantumul fondurilor europene fiind de 139,5 milioane de euro. Populaţia ţintă deservită va fi de peste 260.000 de locuitori”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei, Corina Drăghici.

Arădenii din zonele afectate mai au de aşteptat până când oraşul va fi pus la punct. Lucrările din Bujac vor fi finalizate de abia la sfârşitul lui august. „Randamentul lucrărilor este dat şi de vremea ploioasă. Lucrările pe care le executăm prevăd o anumită umiditate a solului”, a spus Ioan Petrică, şef lucrări.

Zeci de străzi aşteaptă canalizarea

Majoritatea străzilor din municipiu au reţele de canalizare cu o vechime de peste 50 de ani. În timp ce 21 de străzi aşteaptă reabilitarea canalizării, pe alte 103 urmează să fie extinsă. Cât priveşte cele 130 de milioane de euro, aceştia vor fi folosiţi pentru canalizarea şi apa menajeră din 16 localităţi.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA