Arădenii sunt invitaţi să chefuiască la Sărbătoarea Vecinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii sunt aşteptaţi să-şi petreacă ziua de vineri, 29 mai, la mici petreceri organizate în curţile blocurilor sau în faţa caselor, în cadrul evenimentului intitulat Sărbătoarea Vecinilor 2015.

Sărbătoarea Vecinilor, care se va desfăşura în mai multe ţări din Europa, este un eveniment iniţiat în 1999 la Paris. Sărbătoarea a luat amploare, fiind adoptată cu mare entuziasm de milioane de oameni şi comunităţi din întrega lume. La această sărbătoare au participat anii trecuţi peste 10 milioane de oameni din 1.200 de localităţi aflate în peste 30 de ţări.

Municipiul Arad s-a alăturat pentru prima dată Sărbătorii Vecinilor în anul 2009, iar datorită interesului cu care a fost primită de arădeni, anul acesta se află la a V-a ediţie.

Vineri, 29 mai 2015, locuitorii din întrega Europă marchează Sărbătoarea Vecinilor, un prilej ca oamenii care trăiesc alături să se întâlnească, să comunice şi să devină mai apropiaţi. Ziua Europeana a Vecinului sau ziua implicarii active în comunitate este o iniţiativă care îşi propune să celebreze conceptul de vecinătate şi se înscrie în seria acţiunilor europene organizate în zeci de state europene şi din lume.

Arădenii sunt invitaţi să se alăture şi în acest an sărbătorii dedicate valorilor bunei convieţuiri - respect, bunăvoinţă, solidaritate şi spirit de întrajutorare.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Uniunii Locale a Asociaţiilor de Proprietari. 

Vă mai recomandăm: GALERIE FOTO Vecinii blocului X3 au tratat ca la carte “Sărbătoarea Vecinilor”

Şorţuri şi şepcuţe pentru „Sărbătoarea Vecinilor”, care la Arad se marchează din anul 2009

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online