Arădencele cu probleme vor beneficia de consiliere psihologică în spitalul matern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La împlinirea a 90 de ani de existență a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Salvator Vuia Arad a fost inugurat pentru prima dată în istoria sa un cabinet de psihologie.

Acest cabinet va sta la dispoziția femeilor care au nevoie de consiliere de specialitate, fie că sunt gravide sau pacienete ale secțiilor de ginecologie din cadrul spitalului, sau proaspete mămici.


”Acest spital deservește 94% din problemele de profil ale femeilor din întreg județul. Sunt femei care prezintă risc de abandon a celor mici, femei care află că sunt bolnave de cancer, sau paciente care intră în depresii post natale. Toate acestea au nevoie de consiliere”, a explicat  Sorin Prișcă, directorul spitalului.

Tot astăzi au mai fost inaugurate două rezerve în secția de obstetrică patologică, destinate viitoarelor mămici care au sarcini cu risc crescut și cu boli asociate. La amenajarea celor două rezerve, Consiliul Județean Arad a contribuit cu 100.000 de lei, iar parte dintre dotări au fost făcute din donații.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani