Animalele din Parcul Natural Lunca Mureşului sunt în pericol din cauza reabilitării unui drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este vorba despre drumul dintre Pecica şi Sânpetru German

Reabilitarea drumului dintre localităţile arădene Pecica şi Sânpetru German, care traversează Parcul Natural Lunca Mureşului, pune în pericol viaţa animalelor sălbatice, susţine conducerea administraţiei parcului.

Directorul parcului, Paul Hac declară că:

„Drumul Pecica-Sânpetru German a fost asfaltat, dar în forma actuală pune în pericol circulaţia sau chiar viaţa multor animale sălbatice. Dat fiind faptul că străbate o zonă împădurită din aria protejată, avizarea acestui proiect al Consiliului Judeţean Arad a fost condiţionată de limitarea strictă a vitezei pe acest sector, la 50 km/h, şi facilitarea deplasării animalelor sălbatice dintr-o parte în alta a căii de acces. În momentul de faţă, pe acest drum se circulă fară restricţii de viteză iar subtraversările pentru reptile şi amfibieni, menţionate în acordul de mediu, nu au fost introduse în proiectul tehnic al lucrării. În plus, de o parte şi de alta au fost montate parapete care împiedică traversarea drumului de către mamiferele mari”.


Administraţia Parcului şi Consiliul Ştiinţific au solicitat beneficiarului amplasarea imediată a unor limitatoarelor de viteză şi a unor indicatoare, precum şi găsirea unei soluţii tehnice care să rezolve problema traversării drumului de speciile menţionate mai sus.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei parcului pe un drum similar, respectiv cel care traversează Pădurea Ceala, se înregistrează anual accidente în care sunt implicate animale sălbatice, respectiv cerbi sau căprioare. În lipsa unor limitatoare artificiale de viteză şi a indicatoarelor specifice, nu doar animalele au de suferit, dar şi pasagerii sau şoferii autovehiculelor pot fi puşi în pericol.

Din primavară, Centrul de Vizitare Ceala va fi deschis şi în week-end

Datorită numărului tot mai mare de vizitatori, începând cu luna aprilie, Centrul de Vizitare Ceala va fi deschis şi în zilele de week-end. Deşi programul oficial al administraţiei este de luni până vineri, conducerea parcului a decis ca angajaţii să asigure, prin rotaţie, funcţionarea centrului şi în zilele de sâmbătă, nu doar duminica, între orele 10:00 - 17:00, în perioada aprilie-octombrie.

Vă mai recomandăm: FOTO Excursii călare, atelier de împletit nuiele, acrobaţii pe bicicletă şi concurs de tir, la Ziua Parcului Natural Lunca Mureşului

FOTO Tinerii arădeni promovează activităţile de recreere din Parcul Natural Lunca Mureşului

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online