Alegeri parlamentare. Colegiul 1 Deputaţial Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de o săptămână adevărul.ro va prezenta candidaţii pe care partidele politice au decis să-i arunce în lupta pentru un post de senator sau deputat. În judeţul Arad există şapte colegii pentru Camera Deputaţilor şi trei pentru Senat.

Astfel, pe colegiul deputaţial 1 se vor înfrunta: Flavius Măduţa (USL), Mihail Neamţu (ARD), Gyongy Mihuţ (PP-DD) şi Toth Csaba (UDMR).

Flavius Măduţa este membru PSD şi unul dintre oamenii de influenţă din acest partid. S-a implicat în organizaţiile de partid din colegiul în care va candida cu mult timp înainte de definitivarea listelor. Este un cunoscut om de afaceri din Arad.

Mihail Neamţu candidează pe listele ARD, dar pe locurile deţinute de PNŢCD. Este liderul naţional al Noii Republici, însă nu a reuşit la timp să îşi înregistreze partidul la Tribunalul Bucureşti, astfel că a apelat la varianta PNŢCD. A fost practic impus drept candidat pe acest colegiu, după ce deputatul actual – Lucian Riviş Tipei – a anunţat că se retrage din cursă. Este cunoscut arădenilor din apartiţiile în media naţională, prezenţa sa la Arad fiind una pasageră.

Gyongy Mihuţ este candidata PP-DD în acest colegiu deputaţial. S-a făcut remarcată prin distribuirea unor calendare electorale care conţineau doar şase luni, sau în care zilele erau mai puţine. Nu este arădeană, iar drept candidată a fost impusă de la centru.

Toth Csaba este fost preşedinte executiv al UDMR Arad şi fost consilier judeţean din partea acestei formaţiuni. Este cunoscut pentru activitatea sa din cadrul administraţiei locale.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate