Neamţu îi va dărui lui Adrian Năstase volumul „Jurnalul fericirii”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cele două cărţi care vor fi dăruite FOTO Claudia Untaru Creţu
Cele două cărţi care vor fi dăruite FOTO Claudia Untaru Creţu

Mihail Neamţu îi va trimite lui Adrian Năstase o carte pe care o recomandă să o citească cât timp va mai sta în detenţie. Este vorba despre „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt.

„Este o carte pe care  eu am citit-o. Va avea ce învăţa din ea“, spune Mihail Neamţu, candidat ARD în Colediul 1 din Arad, pentru Camera Deputaţilor.

Tot legat de Adrian Năstase, Neamţu spune că:

„Aş vrea să comentez laşitatea deţinutului Nastase Adrian (0049, Penitenciarul Rahova), care a cerut si a primit o reducere a pedepsei cu 7 zile, în contul şederii la Spitalul Floreasca. Şapte zile pentru tratarea unei zgârieturi ni se pare cam mult. Mai îngrijorătoare însă ni se pare perspectiva eliberării condiţionate a deţinutului de drept comun, fost Premier al României. În repetate rânduri, Năsaste Adrian a exprimat dispreţ şi sarcasm la adresa deciziei celor 7 judecători, între care cinci reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

De asemenea, Mihail Neamţu a spus că îi va da o carte şi contracandidatului său de la USL, Flavius Măduţa, denumită „Codul Vamal”.

Ambii candidează pe colegiul deputaţial 1 din Arad.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite