Aglomerație în vămi. Românii se întorc spre “țările adoptive”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care lucrează în străinătate şi care au petrecut sărbătorile în ţară au pornit spre locurile de muncă, astfel că traficul prin vămile din Arad, de la frontiera cu Ungaria, a crescut cu 50 la sută pe sensul de ieşire din România.

Mai exact, în ultimele 24 de ore în Vama Nădlac, traficul a crescut cu 50 la sută pe sensul de ieşire din ţară, faţă de zilele obişnuite.

„Cei mai mulţi care pleacă din ţară în această perioadă sunt cetăţeni români care au locuri de muncă în străinătate”, a declarat Flavia Rohozneanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliţiei de Frontieră Arad.

În ultimele 24 de ore, prin judeţul Arad au ieşit din România peste zece mii de persoane, faţă de 5.000 în zilele obişnuite, însă autorităţile se aşteaptă ca valorile de trafic să crească şi mai mult în următoarele zile.

Pentru a se evita blocajele sau timpii de aşteptare mari la controlul documentelor, în vama Nădlac vor fi deschise până la şase benzi rutiere pe sensul de ieşire din ţară, iar numărul poliţiştilor de frontieră va fi suplimentat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple