Afacere de succes cu produse tradiţionale şi preparate din peşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La fiecare târg produsele familiei Santău au trecere FOTO arhivă

După ce a lucrat ani de zile ca şi tehnician la serviciul desfacere din cadrul Combinatului de Prelucrare al Lemnului Arad, Mircea Santău, s-a gândit să îşi deschidă propria afacere care ulterior s-a dovedit una de succes.

Astfel, a ajuns ca imediat după Revoluţie să devină cel mai bogat arădean, iar astăzi să conducă o afacere de succes.

Imediat după Revoluţie, acesta mergea şi de două ori pe zi în Ungaria şi ducea spre comercializare scaune de lemn, feţe de masă, hârtie igenică, prosoape. Cu jumătate din profit arădeanul îşi cumpăra marfă pentru un viitor boutique pe care dorea să îl deschidă, iar cu ceilalţi bani produsele pe care o vindea în ţara vecină. După o perioadă a reuşit să aibă destulă marfă încât să deschidă un boutique în care se aflau tot felul de produse. De la dulciuri, cola, produse alimentare, care erau foarte căutate şi până electronice, ceasuri şi bijuterii.

„La 22 de ani de la Revoluţie am reuşit să reînvii San Boutique în Micul San, numit aşa deoarece este al fiului meu. Pot să spun că este primul restaurant deschis în 2011 cu specific pescăresc din Arad. Acum ne desfăşurăm activitatea în piaţa Obor, la ghereta nr 19. Şi avem atât produse pescăreşti cât şi preparate tradiţionale. Este o afacere de familie, dar este una de succes”, povesteşte Mircea Santău.

Până să-şi reînvie boutique-ul de după Revoluţie, Mircea a trecut prin multe. A avut la un moment-dat 14 magazine, în care avea 72 de angajaţi. Dezamăgirea lui a venit prin anii 1996 când a văzut că statul nu ajuta agenţii comerciali, ci numai le cerea dări. A luat credite pentru a-şi menţine afacerile, unii angajaţi au crezut că este bunul lor şi s-au infruptat din marfă. Aşa a ajuns Mircea să renunţe la aceste afaceri.

„Acum am împreună cu soţia o afacere de familie din care putem duce un trai decent”, mai declară Mircea Santău.

În momentul de faţă, familia Santău îşi desfăşoară activitatea în piaţa Obor, iar la fiecare eveniment, cum este Târgul de Primăvară, de Iarnă (din faţa Primăriei) sau Zilele Aradului (pe bulevardul dintre Teatru şi Primărie) produsele lor se pot cumpăra. Oamenii stau la fel la coadă să cumpere produsele lui ca pe vremuri. Mulţi spun că le aleg pentru  calitate, elenganţă, bun gust şi buna deservire cel caracterizează pe Mircea.
Este vorba despre preparate din carne de porc, peşte, fructe de mare. Mircea le prepară, iar soţia le vinde şi aşa reuşesc ca tot timpul să aibă preparate proaspete.

Pentru ca afacerea să-i meargă şi mai bine, la vară arădeanul îşi va desfăşura activitatea şi pe ştrand, iar pentru acest lucru a investit într-un utilaj pentru prepararea hod-dog-ului.

Vă mai recomandăm: FOTO Afacere de succes cu un castel ridicat de la zero în Cluj. Cum să faci bani din petreceri pentru copii

Afacere de succes, după model german, la Bistriţa-Mehedinţi

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”