Aeroportul din Arad ar putea reînvia. Se trimit solicitări la peste 400 de companii aeriene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentan nu se zboară de pe Aeroportul din Arad FOTO arhivă Adevărul

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au anunţat că vor transmite unui număr de peste 400 companii aeriene, care operează în Europa, solicitarea de a include Aeroportul Internaţional Arad în programul lor operaţional.

 Companiilor le-a fost înaintată o prezentare a judeţului Arad, a municipiului şi a detaliilor tehnice referitoare la Aeroport. Este cea mai importantă campanie de imagine pe care Consiliul Judeţean o iniţiază în vederea punerii în valoare a potenţialului Aeroportului Internaţional Arad.


De asemenea, în vederea dezvoltării acestui important obiectiv, campanii vor fi abordate şi în mod direct de Consiliul Judeţean Arad inclusiv la târguri internaţionale de profil. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a declarat: „Una dintre preocupările noastre principale este ca Aeroportul să intre într-un circuit internaţional. Mizăm foarte mult pe turism şi pe contribuţia pe care o poate avea la dezvoltarea Aradului. Ne implicăm direct de la Consiliul Judeţean, fiindcă înţelegem că aşteptările arădenilor sunt mari şi justificate. Am avut discuţii cu managerul Aeroportului şi i-am solicitat să participăm la târgurile internaţionale de profil, iar noi vom asigura suportul logistic necesar. Mergem, împreună cu cei de la Aeroport, în întâmpinarea potenţialilor parteneri”.


De asemenea, aceasta a declarat: „Ne dorim să includem Aeroportul Internaţional Arad într-un calendar al curselor de linie, dar suntem în egală măsură interesaţi de zboruri de tip charter şi low-cost. Anul acesta avem programată participarea la cel puţin trei evenimente europene, unde reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad vor discuta direct cu companiile oferta pentru Aeroportul Internaţional Arad”.
CJ Arad nu a renunţat nici la varianta unei cooperări cu companii din China.


Reprezentanţii Air Hainan au fost invitaţi la Arad, pentru a vedea la faţa locului facilităţile oferite.
În această vară, prin colaborarea cu tur-operatori privaţi, de pe Aeroportul Internaţional Arad vor decola curse charter pentru Turcia, în sezonul estival.

Vă mai recomandăm: Aeroportul din Arad va redeveni fucţional după ce îl preia Ministerul Transporturilor

Din vara anului 2017 din Arad se va zbura direct către Antalya

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG