Adrian Haiduc va juriza fetele care participă la finala caritabilă Miss Arad 2011
0Mâine seară, în cadrul evenimentelor dedicate “Zilelor Aradului”, designerul de bijuterii, Adrian Haiduc, va fi prezent la Arad pentru a juriza finalistele Miss Arad. Probele dedicate concursului de miss vor avea loc în zona bazinelor din incinta Ştrandului Neptun.
Excentricul designer nu va veni singur în oraşul nostru, ci va fi însoţit de frumoasele vedete autohtone: Simona Traşcă şi Cristina Roman. Cunoscut ca fiind un tip foarte exigent în privinţa ţinutelor şi a prezenţei scenice, organizatorii evenimentului nu au nici cel mai mic dubiu că Adrian Haiduc nu le va puncta pe finaliste exact ca la carte.
Concursul de Miss este programat să înceapă de la ora 20.00. Susţinătorii fetelor participante sunt de asemenea aşteptaţi la eveniment pentru a întreţine atmsofera prin încurajările lor.
La finala de mâine seară vor participa 20 de fete, însă doar una dintre ele va purta timp de un an, titlul de cea mai frumoasă arădeancă.