Adrian Albulescu, poliţistul comunitar cu câini campioni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul participă de mai mulţi ani la expoziţii canine şi recunoaşte că asta este marea lui pasiune, căreia îi dedică tot timpul său liber. Adrian Albulescu spune că a fost crescut în spiritul religiei, ceea ce îl face să creadă că este mult mai apropiat de oameni şi de nevoile lor.

Profil
Născut. 18.08.1972
Studii. Universitatea de  Vest V. Goldis, Arad, Facultatea de Marketing Management Informatică şi ultimul an la Universitatea A. Vlaicu, Arad, Facultatea de Stiinte Umaniste şi Sociale, profil Poliţie Comunitară
Familie. căsătorit, un băiat.

 Tânărul  este agent în cadrul Poliţiei Comunitare Arad din octombrie 2008. De atunci ocupă funcţia de consilier asistent al Biroului Inspecţie Comercială.
„Aici am învăţat ce înseamnă lucrul în echipă şi respectul faţă de semeni. Am satisfacţia muncii pe care o desfăşor în cadrul instituţiei, de aceea nu simt greutăţile de care ne lovim zi de zi în munca de teren. Ştiu ce înseamnă să lucrezi în echipă”, spune Adrian.

Tânărul a crescut de mic în preajma animalelor. „Am crescut înconjurat de câini, pisici, porumbei, iepuri şi nutrii, dar la suflet mi-au rămas câinii. Cum găseam câte un căţel părăsit, îl adoptam, spre disperarea părinţiilor. În 1991 am avut ocazia sa am primul ciobanesc german, Lea, cumpărată din banii adunaţi la puşculiţă. Cu o parte din sumă m-a ajutat bunica”, îşi aminteşte tânărul.

Adrian mărturiseşte că de atunci îi place această rasă de câni. „De aproximativ 10 ani am început să gust satisfacţiile expoziţiilor canine. Treptat, treptat,  au început să apară şi rezultatele. Dato Dark Kennel ( Dody), începând de mic, a obţinut calificative maxime, ajungând România Prim Junior, Excelent 1-CACIB la mai multe expoziţii. Ulterior, am achiziţionat o căţeluşă din părinţi campioni de România, cu care suntem în pregatire competiţională pentru anul 2011”, spune Adrian.

Iubeşte şi fotografia

De când a început să participe la expoziţiile canine, tânărul a devenit pasionat şi de fotografie. „Arta fotografica am început să o aprofundez alături de cumnatul meu, cu el făceam diferite şedinţe foto, în natură sau portret. Având acest «microb» nu  am pierdut ocazia de a imortaliza imagini din activitatea de la locul de muncă, respectiv, Poliţia Comunitară Arad, unde am fost desemnat fotograful insţituţiei. Sper ca în viitor să am ocazia să particip cu exponate la vernisaje fotografice”, mărturiseşte tânărul.

Adrian mai povesteşte că de multe ori colegii îl întreabă despre pasiunile lui şi de asemenea despre câinii pe care i-a avut. „Colegilor le place să le povestesc. Mulţi mă întreabă cum să procedeze cu câinii lor şi ce să le dea să mânânce. Ştiu că eu iubesc animalele încă de când  eram mic”,  mai spune Adrian.


Întrebări şi răspunsuri

Este greu să creşti un câine?
Este nevoie de sacrificii. Trebuie investit timp, dar şi bani. Dacă faci totul cu drag, din suflet nu este dificil.

Cum îmbini pasiunea pentru fotografie cu cea pentru câini?
Ambele se leagă. Pot participa la expoziţie şi cu câinii şi cu pozele făcute.

Poţi câştiga bani participând la competiţii cu câini?
Este mai mult o satisfacţie a crescătorului, nu o afacere. Trebuie să faci totul cu pasiune şi fără interes.

Câţi câini ai în momentul de faţă?
Am doi de rasă şi mai am şi maidanezi. Eu iubesc toţi câinii, nu fac diferenţe.

Ce-i place


Tânărul pasionat de câini şi de fotografie spune că doreşte  ca omul să fie om. Vrea să nu mai fie prefăcătorie şi cei din jur să fie sinceri. Oamenii să fie mai apropiaţi unii de alţii, dar şi de relaţia cu Dumnezeu, de religie. Spune că doar aşa se poate trăi în linişte.

Ce nu-i place

Lui Adrian nu îi plac oamenii care mint şi care se prefac. Nu îi place superficialitatea şi ignoranţa. De asemenea, nici pe cei care trădează nu îi are la suflet. Tânărul mai spune că nu îi place că nu toţi oamenii sunt sociabili. Nu îi plac persoanele care nu zâmbesc.

Mai multe pentru tine:
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cum a rămas un israelian fără 5.500 de euro după ce a călătorit cu un român de la Sibiu la Iași
Un angajat al Departamentului de Stat al SUA, concediat pentru că a ascuns o relație cu o chineză
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron