Administraţia arădeană cheltuie milioane de euro pe investiţii inutile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia a cheltuit bani publici în proiecte care au sfidat nu doar criza, ci şi orice logică. Oamenii trăiesc cu spaima scăderii lefurilor, dar Aradul se poate „lăuda” cu investiţii aberante atât ca şi cost, cât şi ca şi utilitate.

După patru ani de la inaugurarea cu surle şi trâmbiţe a patinoarului din cartierul Subcetate, acesta s-a dovedit a fi nerentabil. Construit pe bani grei, cu peste un milion de euro, patinoarul este departe de a-şi fi scos investiţia, mai ales că a stat mai mult închis, chiar pe perioada iernii. Pentru a mai scoate un pic din „pârleală”, autorităţile şi-au propus alţi 200.000 de lei care să ia drumul patinoarului, bani ce ar urma să fie cheltuiţi pentru gazon artificial.
„Este lipsit de orice logică. În loc să fi îl privatizeze, sau măcar să-l acopere pentru a funcţiona şi vara, aşa stă luni de zile fără să fie utilizat. Au fost cheltuiţi peste un milion de euro, dar probabil se vor mai băga bani mulţi în el în continuare”, a spus Roland Rusu, arădean.


Parcare nefolosită


La capitolul inutilitate stă şi parcarea dintre patinoar şi Clubul Activ, pentru care autorităţile au cheltuit în 2007 un milion de lei. Parcarea a fost semaforizată, deşi de trei ani stă nefolosită pentru că nimeni nu ştie de ea. „Parcarea a fost concepută împreună cu investiţia de la patinoar. Cât priveşte semaforizarea ei, noi prevedeam un flux mare al celor care vor veni la patinoar, dar se pare că datorită vremii nu am putut să-l folosim atât de mult cum ne-am fi dorit”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.


Semnalizarea rutieră în oraş costă trei milioane de euro


După introducerea semafoarelor atât în centrul oraşului, cât şi în cartiere, primăria pune la bătaie peste 11 milioane de lei pentru întreţinerea semnalizării rutiere. Este vorba de un contract costisitor, câştigat de asociaţia S.C. UTI Traffic Management S.A. şi S.C. SearchCorporation SRL. „Banii sunt alocaţi de la bugetul local. Alţi 474.000 de euro vor fi plătiţi pentru amenajarea sensului giratoriu, la intrarea dinspre Podul Decebal către ştrand”, a spus Drăghici. Sumele mari cheltuite pe semaforizare şi pentru întreţinerea acesteia sunt inutile având în vedere haosul generat deja de noile străzi semnalizate care fac zilnic traficul din oraş infernal pentru şoferi, în special în orele de vârf.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie