Video A mai fost prins un spărgător din gruparea celor care au aruncat în aer un bancomat din Șiria VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un al treilea bărbat implicat în spargerea unui bancomat la Şiria (Arad),la începutul lunii iulie, a fost prins. El are 49 de ani și este din Arad.

„În urma investigațiilor complexe, efectuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. și Serviciului de Investigații Criminale Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și a efectuării unei percheziții domiciliare, a fost depistat, la data de 20 iulie a.c., un bărbat, de 49 de ani, din Arad”, anunță Poliția Română.

În urmă cu 10 zile, alți doi membri ai grupării de spărgători au fost prinși și plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile, acuzaţiile împotriva lor fiind de furt calificat şi distrugere prin incendiere.

Conform anchetatorilor, la începutul lunii, spărgătorii s-au deplasat cu autoturismul marca BMW X3, de culoare neagră, în comuna Şiria, jud. Arad, au parcat autoturismul pe trotuarul din faţa unui magazin din localitate și au aruncat în aer un bancomat.

Cei trei s-au îndreptat spre bancomatul BRD amplasat lângă uşa de acces a magazinului, unde, prin folosirea unui dispozitiv format din două butelii cu oxyacetilenă amplasate pe un cărucior metalic, la care erau ataşate două furtune şi un arzător, au introdus amestecul dintre cele două butelii în interiorul bancomatului şi, prin acţionarea unui dispozitiv tip „electroşoc”, au produs o explozie a bancomatului, după care au sustras mai multe sertare din interiorul bancomatului, care s-au dislocat ca urmare a exploziei, împreună cu sumele de bani aflate în acestea”, conform Parchetului.

Spărgătorii au furat 200.000 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!