Vinerea Mare – moartea şi îngroparea Domnului, obiceiuri şi tradiţiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi marchează astăzi Vinerea Mare. După credinţa creştină, în această zi a avut loc moartea lui Iisus, răstignit pe cruce în Ierusalim. Astăzi este ziua  în care în biserici nu are loc niciuna dintre liturghii.

Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. Este numită Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost murit răstignit Iisus Hristos pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Vinerea Seacă, pentru că mulți credincioşi țin în această zi un post sever, numit și post negru.

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii

În această zi, este păcat să se mănânce urzici, întrucât cu aceste ramuri usturătoare a fost bătut peste trup Domnul Iisus. În vinerea dinaintea Paştelui se bate clopotul la biserică pentru a creşte mare şi frumoasă cânepa.

Cum scapi de bube în Vinerea Seacă. Tradiţii din străbuni înainte de Paşte

De Vinerea Mare nu se coace pâine, şi după unii, cu atât mai mult, nu se face cozonac. Toate dihăniile din lume, şopârlele, şerpii, vârcolacii se îndreaptă către pâinea coaptă în Vinerea Seacă.

În semn de cinste pentru Iisus care a pătimit enorm în această zi, se spune că este bine să ţii post negru, să nu mănânci şi să nu bei nimic, să nu te veseleşti dacă doreşti ca necazurile, durerile de cap şi bolile să stea departe de tine.

Ploaia din această zi prefigurează un an fertil, plin de roade, iar lipsa ei -un an cu secetă şi roade puţine.

Prohodul
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cânta Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare