VIDEO Secretul unei vieţi lungi şi fericite. Ce contează mai mult decât mişcarea şi dieta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prelegerea susţinută în aprilie 2017 la un eveniment TED, psihologul Susan Pinker a vorbit despre mai multe aspecte care contează în formula unei vieţi lungi şi fericite.

Psihologul Susan Pinker îşi începe discursul la TED prin a vorbi despre zona albastră din Sardinia, unde bărbaţii trăiesc la fel de mult ca femeile. Vrând să afle de ce s-a apucat de cercetat. A ţinut cont de obiceiurile locului, de profilul genetic al celor care locuiesc în Sardinia, iar concluziile au fost surprinzătoare. A descoperit cu genele joacă doar un rol de 25% din longevitatea unui individ, restul – stilul de viaţă.

În satul Villagrande a observat că nu prima frumuseţea clădirilor, ci faptul că ele erau aproape, nespaţioase, iar astfel oamenii mereu se intersectau mereu în cursul unei zile. 

„Riscul public al vremurilor noastre e izolarea socială. O treime din populaţie spune că au doi sau mai puţini oameni pe care să se bazeze“, adaugă psihologul Susan Pinker, în prelegerea sa, tradusă în română pe ted.com de Cristina Nicolae şi Anda Todoran.

Acesta a intervievat şi câţiva localnici care trăiau în sânul familiei şi a descoperit că: „aerul curat, care e minunat, nu prezice cât vei trăi“, „dacă îţi tratezi hipertensiunea e bine; totuşi, nu e un predictor puternic“ etc.

„Iată-l pe Giovanni Corrias! Are 101 ani, cel mai morocănos om pe care l-am întâlnit vreodată. Şi a demonstrat că e o minciună ideea că trebuie să fii optimist ca să ai o viaţă lungă. Şi există dovezi pentru asta. Când l-am întrebat de ce a trăit atât de mult, m-a privit pe sub pleoapele-i lăsate şi a bombănit: «Nimeni nu trebuie să-mi ştie secretele»“, povesteşte Susan Pinker.

Din discuţiile cu alţi vârstnici a mai descoperit că „o dietă săracă-n grăsimi şi fără gluten nu e ce ne face să trăim 100 de ani în zona albastră“.

„Sunt două trăsături ale vârstei noastre sociale. Întâi, relaţiile apropiate. Sunt persoanele la care poţi apela pentru un împrumut dacă ai nevoie brusc de bani, care vor chema medicul dacă nu te simţi bine sau care o să te ducă la spital, sau care vor sta cu tine dacă treci printr-o criză existenţială, dacă eşti disperat. Acei oameni, mâna aceea de oameni sunt un predictor foarte bun, dacă îi ai, pentru cât de mult vei trăi.  Apoi, ceva ce m-a surprins, ceva ce numim „integrare socială”. Asta presupune cât de mult interacţionezi cu oamenii pe parcursul zilei. Cu câţi oameni vorbeşti? Şi asta înseamnă atât legăturile slabe, cât şi cele strânse, deci nu doar oamenii de care eşti apropiat, pentru care însemni mult, ci, de pildă, vorbeşti cu cel care-ţi face cafeaua zilnic? Vorbeşti cu poştaşul?  Vorbeşti cu femeia care trece zilnic pe lângă casa ta cu câinele ei ? Joci bridge sau poker, ai un club de lectură? Interacţiunile acestea sunt unul din cei mai puternici predictori pentru cât de mult vei trăi“, explică specialistul, potrivit ted.com.

Potrivit acesteia, „contactul faţă-n faţă eliberează o întreagă cascadă de neurotransmiţători, şi asemeni unui vaccin, te protejează în prezent şi mult timp în viitor“, iar simplul contact vizual cu cineva, o strângere de mână sunt suficiente ca să elibereze oxitocină, care creşte nivelul încrederii şi îl scade pe cel de cortizol, adică nivelul  de stres.

„E generată dopamina, care ne face să ne simţim bine şi face durerea să dispară. E ca o morfină produsă natural“, susţine Susan Pinker. 

Mai puteţi citi:

VIDEO Papa Francisc, la prelegerile TED: „Viitorul umanităţii nu stă doar în mâinile politicienilor, a marilor lideri, a marilor companii“

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană