VIDEO Fericirea din spaţiile mici. De ce „mai puţin poate însemna mai mult“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul şi jurnalistul american Graham Hill călătoreşte prin lume şi scrie, pe platformele sale TreeHugger.com şi LifeEdited, poveştile oamenilor care au învăţat să trăiască cu mai puţine lucruri, în spaţii mici şi asta nu-i face nefericiţi.

Într-o prelegere susţinută la un eveniment TED, din martie 2011, Graham Hill, jurnalist freelancer a vorbit despre cum oamenii pot fi fericiţi cu lucruri puţine locuind în spaţii mici. Patru milioane de oameni au ascultat pe Canalul de Youtube TED discursul jurnalistului.

Acesta şi-a început prelegerea stând pe o cutie. „Ce e în cutie? Orice-ar fi, trebuie să fie destul de important, pentru că am călătorit cu ea, am mutat-o, din apartament în apartament, în apartament“, afirmă el.

Apoi le explică celor din sală că americanii deţin de trei ori mai mult spaţiu decât acum 50 de ani şi că oamenii au devenit cumpărători atât de buni încât au nevoie de şi mai mult spaţiu. Potrivit acestuia, asta lasă urme: mai multe datorii, amprente ecologice mai mari. Graham Hill, care a studiat Arhitectura şi Designul, este jurnalist freelancer şi scrie la platformele TreeHugger.com şi Life Edited, fondate de el. Acolo militează pentru un trai mai aproape de natură. Graham călătoreşte şi scrie despre oameni care trăiesc în spaţii mici.

„Sugerez că există o cale mai bună, «mai puţin» poate, de fapt, însemna «mai mult». Pariez că majoritatea am trăit la un moment dat bucuria puţinului: facultatea - în căminul studenţesc, călătoriile - într-o cameră de hotel, camping - unde căraţi mai nimic, poate doar o barcă. Oricum, pariez că, printre altele, v-a oferit puţin mai multă libertate, puţin mai mult timp. Aşadar, voi sugera că lucruri mai puţine şi spaţiu mai mic vor lăsa amprentă mai mică“, consideră jurnalistul.

Potrivit acestuia, oamenii ar putea fi fericiţi şi în locuinţe mici dacă ar aplica o serie de idei: să arunce acele lucruri pe care nu le mai folosesc, să „reziste“ ispitei de a aduna noi lucruri care nu îi fac fericiţi. 

„Dorim o eficienţă a spaţiului. Dorim lucruri proiectate pentru uzanţa lor în majoritatea timpului, nu doar pentru un eveniment rar. De ce să ai aragaz cu şase ochiuri când rareori foloseşti trei? Aşadar vrem lucruri rabatabile, adunate în stivă şi în formă digitală. Puteţi face documente, cărţi, filme, să dispară - e magic. (...) Nu spun că trebuie să trăim cu toţii în 40 metri pătraţi. Dar consideraţi beneficiile unei vieţi editate. (...) Poate, poate că «mai puţin» însemnă «mai mult». Aşa că haideţi să facem loc pentru lucrurile bune“, afirma Graham Hill, potrivit traducerii de pe ted.com.

Mai puteţi citi: 

VIDEO De la maidanez la vedetă pe Facebook. Povestea minunatei Wendy, căţeluşa adoptată de pe străzile din Peru

Mai multe pentru tine:
Putin, probabil, nu a ordonat uciderea lui Navalnîi, au estimat serviciile secrete americane
Dieta celei mai în vârstă câștigătoare a unui concurs de Miss. Cum de arată atât de bine la 60 de ani | VIDEO
Marcel Ciolacu îl susţine pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general NATO ca cetăţean. Nu ca premier, nici ca preşedinte PSD
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Povestea Kibuțului, hub-ul gastronomic și cultural de la Gărâna. Un mic restaurant, în finala Destinației Anului 2024 FOTO
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Apropiat al lui Geoană, despre declarațiile lui Ciolacu la adresa adjunctului NATO: „De ce să nu moară și capra vecinului”