Vicepremierul Liviu Dragnea susţine că primarii incompatibili ar putea fi salvaţi de Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent la Alexandria cu prilejul învestirii noului prefect de Teleorman, vicepremierul Liviu Dragnea a  vorbit despre situaţia primarilor incompatibililor. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană a trimis un document prin care se exprimă în favoarea participării primarilor în Consiliile de Administraţie şi Adunările Generale ale unităţilor aflate în subordinea primăriilor. Guvernul pregateste schimbarea legislatiei.

Sute de edili declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate ar putea fi salvaţi de Uniunea Europeană, cel puţin aşa susţine Liviu Dragnea. Potrivit celor mai recente declaraţii date de vicepremier pe tema incompatibililor, reprezentanţii UE ar fi trimis Guvernului României un document prin care se exprimă în favoarea participării primarilor în CA şi AGA ale ADI-urilor.

Vicepremierul Liviu Dragnea susţine că reprezentanţii Comisiei Europene au declarat ”firească” prezenţa aleşilor locali în consiliile de administraţie ale societăţilor aflate în subordinea consiliului local. ”Este normal ca în adunările generale  sau în asociaţiile de dezvoltare intercomunitară să fie reprezentate comunităţile de către primar. Nu poţi să pui un om de pe stradă sau şoferul primarului. Nu este în regulă”, a spus Liviu Dragnea.

 În opinia vicepremierului, Agentia Nationala de Integritate nu a pornit o vânătoare de vrăjitoare împotriva primarilor, instituţia nefăcând altceva decât să respecte legea.  ”Nu cred că ANI este de vină. Pur şi simplu au o grilă, se uită pe lege şi aplică. Se pare că avem o problemă la prevederile legale, şi atunci trebuie să modificăm legea”, a mai spus Liviu Dragnea.

Potrivit declaraţiilor date de vicepremier, primarii declaraţi incompatibili de ANI au toate şansele să scape, pentru că se pregăteşte, schimbarea legislaţiei. 

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort