VEZI AICI ce măsurile recomandă pompierii pentru a avea un Paşte fără evenimente neplăcute
0Zilele acestea, pompierii Serviciului de Prevenire a Incendiilor din cadrul ISU Teleorman merg în controale la bisericile din judeţ, pentru a nu exista probleme în timpul slujbelor religioase organizate de Sfintele Paşte.
„Şi în acest an, în perioada premergătoare sărbătorii religioase a
Sfintelor Paşte, cadrele Serviciului de prevenire a incendiilor vor
desfăşura o serie de activităţi de sprijin şi îndrumare în domeniul
prevenirii situaţiilor de urgenţă la lăcaşurile de cult, mediatizarea
regulilor de prevenire a incendiilor care trebuiesc respectate precum şi
executarea de controale tehnice de specialitate şi supravegherea
respectării măsurilor pe timpul slujbelor religioase. Ne exprimăm
convingerea că printr-un comportament responsabil şi civilizat al
enoriaşilor pe timpul slujbelor religioase cetăţenii vor putea să-şi
petreacă în linişte perioada Sărbătorilor prilejuite cu această ocazie”,
ne-a spus lt. col. Aurel Chivu, şeful serviciului de prevenire.
Vezi aici măsurile care trebuie luate în timpul slujbelor:
a) menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie
deschis, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public
numeros; în condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se
recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber;
b) parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele
religioase cu public numeros, a atelajelor, autocarelor şi microbuzelor
se face astfel încat să nu se blocheze căile de acces pentru
autospecialele de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă
la un eventual incendiu;
c) asigurarea supravegherii sobelor şi a celorlalte mijloace de
încălzire cu/fără acumulare de căldură, din construcţii, pe tot timpul
funcţionării şi întreruperea alimentării acestora înainte de începerea
slujbelor religioase;
d) amplasarea mijloacelor de încalzire la distanţe de siguranţă faţă
de elementele de construcţie, decorurile sau mobilierul, combustibile;
e) asigurarea întreţinerii corespunzătoare şi verificării periodice a
instalaţiilor electrice, a sistemelor de încălzire utilizate, a
aparatelor de preparat şi încălzit hrana şi a coşurilor de fum, precum
şi remedierea tuturor defecţiunilor constatate la acestea, de către
personal autorizat;
f) amenajarea de locuri speciale pentru depunerea lumânărilor
aprinse, realizate din materiale incombustibile, respectiv având clasa
de reacţie la foc minim A2, precum beton, căramidă, metal ori altele
similare, în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă
faţă de construcţii, parcări, vegetaţie, arbori şi materiale
combustibile; lumânările aprinse se introduc în ţăvi metalice umplute cu
nisip sau cu apă, iar arderea acestora se supraveghează permanent;
g) evacuarea pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public
numeros din interiorul lăcaşului de cult a covoarelor, mochetelor,
scaunelor şi băncilor nefixate de pardoseală şi care pot îngreuna
evacuarea persoanelor în caz de incendiu, cu excepţia celor care
constituie obiecte de cult sau care se utilizează potrivit tradiţiei ori
ritualurilor religioase;
h) amenajarea de arhive în lăcaşurile de cult se face cu asigurarea
măsurilor de protecţie corespunzătoare în vederea limitării propagării
incendiilor;
i) interzicerea amenajării de arhive, precum şi depozitarea
materialelor, registrelor, cărţilor, albumelor, lumânărilor, icoanelor,
coroanelor, jerbelor în poduri, turnuri, balcoane, subsoluri, spaţii
comerciale ori pe circulaţiile interioare şi scările din lăcaşurile de
cult;
j) persoanele care exercită funcţia de preot sau orice altă funcţie
care presupune exercitarea atribuţiilor de preot recomandă
participanţilor la activităţile de cult specifice sau la slujbele
religioase măsuri principale pentru apărarea vieţii şi bunurilor
împotriva incendiilor;
k) la efectuarea de amenajări temporare ce se utilizează la
desfăşurarea manifestărilor religioase cu public numeros se are în
vedere neafectarea posibilităţilor de evacuare a persoanelor şi
amplasarea acestora la distanţe de siguranţa de construcţii;
l) la terminarea programului de lucru se asigură, de către persoana
cu responsabilităţi în domeniul apărării împotriva incendiilor,
controlul vizual al spaţiilor, pentru a fi eliminate cauzele potenţiale
de incendiu ce pot fi datorate activităţilor care s-au desfăşurat;
m) la terminarea activităţilor de cult specifice sau a slujbelor
religioase, instalaţia electrică din aceste spaţii se deconectează de la
sursele de alimentare, cu excepţia iluminatului de siguranţă şi a
circuitelor care alimentează sistemele şi instalaţiile de detectare,
semnalizare şi stingere a incendiilor şi de protecţie contra efracţiei.