Urmărire ca-n filme pe străzile din Turnu Măgurele. Un şofer a abandonat maşina şi a fugit de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer din Seaca a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor din Turnu Măgurele. Oamenii legii care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe str. Ion Creangă  din localitate, au efectuat semnal regulamentar de oprire al unui autoturism dar conducătorul autoturismului a redus viteza, iar când a ajuns în dreptul echipajului de poliţie a demarat în forţă, continuându-şi deplasarea.

Poliţiştii au trecut la urmărirea autoturismului, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase pe strada Călmăţui, până când conducătorul autoturismului a oprit pe strada Stânjeneilor, abandonând autoturismul, după care acesta a fugit, fiind prins imediat de către poliţişti.

În urma legitimării, s-a stabilit că cel în cauză este un bărbat în vârstă de 28 de ani din comuna Seaca, judeţul Teleorman.

Pentru că şoferul emana miros de alcool în aerul expirat, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, însă a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital  pentru a i se recolta  probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei dar a refuzat şi aici.

”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de :’’refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice ’’,   cel în cauză fiind reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei pentru a dispune în cauză”, se arată într-un comunicat de poliţie emis de IPJ Teleorman.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie