UPDATE Zeci de case şi gospodării din Teleorman sunt inundate după ce a continuat să plouă sâmbătă noapte. O persoană a fost evacuată la rude

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii din judeţul Teleorman, sprijiniţi de cei din Bucureşti, Giurgiu şi Argeş, au reuşit să evacueze, în ultimele ore, apa din zeci de case şi gospodării afectate de inundaţii.

UPDATE 12.27 Potrivit ISU Teleorman, în comuna Ţigăneşti au mai rămas afectate de inundaţii 5 case, 22 de anexe şi 97 de curţi.

Ştire iniţială:

”Aseară (n. r. sâmbătă, 30 iunie), în urma precipitaţiilor abundente am avut o situaţie dificilă la Izvoarele, dar care a fost rezolvată până spre orele dimineţii”, afirmă purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir. În comuna Izvoarele, au intervenit pompierii din Zimnicea cu o autospecială, o autocisternă şi două motopompe. În spirjinul lor au venit membrii SVSU.

Echipajele ISU Teleorman sunt, în continuare, concentrate în localitatea Ţigăneşti, cea mai afectată de inundaţii. Acolo sunt echipaje ISU din judeţul Teleorman - Turnu Magurele, Videle, Zimnicea, Roşiori de Vede, Alexandria - din judeţele Argeş, Giurgiu, respectiv din Bucureşti-Ilfov.

Tot acolo sunt inundate 40 de case, 32 de anexe gospodăreşti şi 200 de curţi.

Situaţia din judeţ a localităţilor afectate de inundaţii, duminică dimineaţa, 1 iulie, este următoarea:

  • comuna Orbeasca (cu cele 3 sate aparţinătoare): 7 curţi/grădini 
  • comuna Ţigăneşti: 40 case, 32 anexe, 200 curţi
  • comuna Poroschia - sat Poroschia: 8 curţi/grădini inundate cu băltiri de apă, 7 anexe 
  • sat Calomfireşti: 20 anexe inundate, 120 curţi/grădini cu băltiri de apă;
  • comuna Izvoarele: 5 case, 7 anexe, 35 curţi/grădini, 9 kilometri de străzi comunale inundate, 20 fântâni, 250 stupi de albine, o persoană evacuată la rude

Mai puteţi citi:

VIDEO Bilanţ al inundaţiilor din Teleorman: sute de case, gospodării şi terenuri afectate de ape

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter