Un bătrân de 70 de ani a dat foc casei, după ce s-a certat cu familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva

Un bătrân de 70 de ani din comuna Balaci şi-a ieşit din fire, după o ceartă în familie, şi a dat foc locuinţei. În urma gestului necugetat al bătrânului, pompierii au fost nevoiţi să se lupte cu flăcările mai bine de două ore pentru a salva bunurile din gospodărie şi pentru a preveni extinderea incendiului în vecinătate.

Bătrânul de 70 de ani a dat foc casei, în urma unei altercaţii avute cu familia. Pompierii din cadrul Detaşamentului Roşiorii de Vede au fost solicitaţi să intervină prin intermediului numărului unic de urgenţă 112. 

La sosirea lor deja ardea acoperişul locuinţei şi fuseseră cuprinse de flăcări mai multe obiecte de mobilier. Incendiul ameninţa să se extindă la locuinţele din vecinătate. 

Flăcările au fost stinse după aproximativ două ore de intervenţie, pompierii roşioreni fiind ajutaţi de pompierii civili din cadrul Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Balaci. Valoarea bunurilor distruse a fost apreciată la suma de 20000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 15000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul