Turism cu bacul la vecinii bulgari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  O deplasare cu ferry-boat-ul costă 2 euro de persoană, atât pentru plimbarea cu bacul din oraşul Zimnicea, cât şi la Turnu Măgurele. Ambele localităţi şi-au achiziţionat vapoare, cu care se pot transporta inclusiv autoturisme şi maşini de mare tonaj.

  Teleormanănenii dornici de a petrece un week-end în afara graniţelor ţării, pot alege una dintre destinaţiile din Bulgaria. Oraşul învecinat cu Turnu Măgurele este Nikopol, iar cel cu Zimnicea, Svistov, două locaţii pe care oamenii le pot vizita atât în cursul, cât şi la sfârşitul săptămânii. Fiecare localitate din cele patru şi-a achiziţionat ferry-boat şi de doi ani de zile se fac curse între cele două ţări. Ba, mai mult, o parte dintre agenţii economici sau firmele de transport care merg în străinătate aleg această variantă, care este cea mai scurtă. Tot pe la cele două puncte de frontieră din Teleorman trec graniţa, TIR-uri cu marfă, care pleacă din România spre ţările europene.

Preţul de deplasare este acelaşi

O persoană trebuie să plătească 2 euro pentru transport, iar cei care aleg să meargă cu maşinile, sunt obligaţi să scoată din buzunar pentru autoturism 12 euro. Pentru copii cu vârste sub şase ani, transportul este gratuit. Transportul dintre cele două ţări, prin puncte de trecere a frontierei de la Zimnicea şi Turnu Măgurele se realizează de doi ani de zile. Mulţi alexăndreni au fost curioşi să viziteze un oraş din afara graniţelor ţării şi au ales cel mai scurt traseu, trecerea frontierei pe la Turnu sau pe la Zimnicea. „Nu am ieşit niciodată din ţară şi după ce am auzit că s-a dat drumul la bac, am fost curioşi să vedem cum arată un oraş din străinătate, fie el chiar şi din Bulgaria. Într-o sâmbătă, ne-am strâns două cupluri şi am mers la Nikopol. Nu pot să zic că m-a impresionat ceva, este un oraş micuţ, dar preţurile sunt mult mai mici decât la noi. A fost frumos, merită să mergi să vizitezi”, ne-a spus Emilia Popa, o alexăndreancă de 27 de ani. Un alt grup de tineri au ales pentru plimbare oraşul Svistov. „A fost super, ne-am distrat. Am mers mai mulţi şi ne-am dus cu maşina. Pe acolo, ne-am plimbat prin mai multe zone. A fost pentru prima dată când m-am plimbat cu un vapor şi merită să încerci chestia asta”, ne-a mai spus Cosmin Ivan, de 29 de ani.

O parte dintre alexăndreni merg la bulgari pentru cumpărături

O altă categorie de teleormăneni merg la Nikopol sau la Svistovpentru cumpărături, deoarece preţurile produselor bulgăreşti sunt mai mici decât cele de la noi. O alexăndreancă în vârstă de 34 de ani ne-a spus că odată pe lună, împreună cu o nişte prieteni merge în ţara vecină, la shopping: “Produsele lor sunt mult mai ieftine, iar noi când mergem odată pe lună la un hypermarket, ne cumpărăm tot ce ne trebuie în casă, de la hrană, până la produse de curăţat şi detergenţi”. Alexăndrenii interesaţi de o plimbare în ţara vecină, trebuie să ştie că de la Turnu Măgurele se pleacă de două ori pe zi, respetiv la ora 9.00 şi la 18.00. Reprezentanţii Primăriei municipiului de la Dunăre susţin că în cazul în care se primesc solicitări, care să acopere jumătate din capacitatea vasului (30 de autoturisme), se pot face plecări suplimentare, la orice oră, 24 de ore din 24. De la Nikopol înapoi, ultima plecare este la ora 19.30. În schimb, de la Zimnicea se pleacă de patru ori pe zi, prima cursă fiind la ora 7.00 şi ultima la ora 19.00.




Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie