Teodor Niţulescu: primar, prefect, deputar, iar acum vrea preşedinte al CJ Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodor Niţulescu (APT – Alianţa pentru Teleorman: PDL - PNŢCD). Inginer, 52 de ani. Între 1996-2000 a fost primar al municipiului Alexandria. A fost reales în 2000, cu 85 la sută din voturi, dar, un an mai târziu, şi-a dat demisia, fiind numit prefect al judeţului Teleorman, funcţie pe care a ocupat-o până în 2004.

Deputat de Teleorman, în perioada 2004-2008, din partea Partidului Social Democrat, Teodor Niţulescu se numără printre cei 322 de parlamentarii care în 2007 au votat împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Pentru o perioada scurtă de timp, a renunţat la viaţa politică, iar din iulie până în octombrie 2009 a ocupat funcţia de consilier al ministrului economiei, Adrian Videanu.

La 1.10 2009 a fost numit, din nou, prefect al judeţului, funcţie pe care a ocupat-o până la 17.04.2012, atunci când şi-a dat demisia, urmând a candida pentru preşedinţia Consiliului Judeţea Teleorman.

Teodor Niţulescu se află pe poziţia a treia a buletinului de vot pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Teleorman.

Ceilalţi candidaţi sunt: 1. Florică Mara (UNPR), 2. Liviu Dragnea (USL), 4. Alexandru Gheorghe (Partidul Poporului – Legea Cojocaru), 5. Ioan Augustin Badea (PRM) şi 6. Ion Izină (Partidul Poporului – Dan Diaconescu).

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Teleorman despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete