Spitalele publice vor putea funcţiona ca regii autonome, fundaţii sau asociaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ce va fi aprobat, noul statut al spitalelor va fi aplicat în 12 unităţi pilot

Spitalele vor fi scoase din schema bugetară şi se vor reorganiza ca instituţii de sănătate autonome cu forme juridice consacrate. La prima dezbatere pe marginea reformei în sănătate, care a avut loc la Alexandria, ministrul Eugen Nicolăescu a explicat cum spitalele vor deveni mai performante funcţionând ca regii autonome, societăţii comerciale sau fundaţii.

”Spitalul public este condamnat, în prezent, să stea cu mâna întinsă la minister, la consiliul judetean, la consiliul local, acolo unde s-o gasi cineva să dea un leu pentru investiţii, ceea ce din punctul meu de vedere este incorect. Spitalul, din munca lui,  introducând amortizarea în costurile serviciilor medicale, îşi poate constitui în decursul vremii un fond de investiţii şi el însuşi poate decide, pentru el, ce face cu banii lui” a afirmat Nicolăescu. În opinia ministrului, spitalul poate deveni mai competitiv, odată ce va fi scos din schema bugetară şi se va reorganiza ca instituţie de sănătate autonomă.  

Potrivit noului proiect de lege privind statutul spitalelor, unităţile se vor reorganiza ca instituţii de sănătate autonome cu forme juridice consacrate de lege, dar  îşi vor păstra rolul de utilitate publică.

” Spitalele se vor putea reorganiza în tot ceeea ce prevede legislaţia  românească în domeniul entităţilor economice. Regii autonome, societăţi comerciale, asociaţii, fundaţii. Există un sectru foarte larg. Cei care vor decide vor fi proprietarii, adică consiliile judeţene, consiliile locale sau ministerul”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Spitalele îşi păstrează utilitea publică şi nu se privatizează

Ministrul Sănătăţii a explicat că reorganizarea spitalelor sub forma unor regii autonome sau fundaţii, nu înseamnă privatizarea lor :”Un spital public poate fi regie autonomă, O regie autonomă, după cum ştiţi ,este patrimoniul statului şi nu are voie să fie privatizată. Poate să fie o fundaţie. O fundaţie de utilitate publică. Dacă noi vom scrie în lege , în statutul spitalelor, că fundaţiile care au spitale publice nu pot înstrăina acel spital, nu este nicio problemă” 

Noul proiect de lege privind statul spitalelor a fost prezentat şi dezbătut, la Alexandria cu prilejul întâlnirii ministrului Eugen Nicolăescu cu factorii de decizie în sistemul sanitar din regiunea Sud Muntenia. Ministrul Nicolăescu şi-a propus ca noul proiect de lege privind statutul spitalelor să fie definitivat anul acesta şi aprobat. Din ianuarie, acesta se va aplica, pentru început, în 12 spitale pilot din ţară.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă