Se aşteaptă ajutor de la Ministerul Educaţiei pentru şcoala de la Mavrodin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parchetul din sălile de clasă, în care plouă, se deteriorează pe zi ce trece

Şcoala de la Mavrodin, rămasă fără acoperiş în urma unui incendiu, se deteriorează pe zi ce trece. Primăria Mavrodin nu are bani la bugetul local pentru reparaţii şi a cerut sprijin Consiliului Judeţean care, tot în lipsă de fonduri, a înaintat solicitarea mai departe, către Ministerul Educaţiei. Nu se ştie când vor veni banii necesari.

 Şcoala de la Mavrodin a fost incendiată, în urmă cu aproximativ o lună, de către un elev al unităţii. Chiar înainte de începerea noului an şcolar, acoperişul unităţii a fost distrus de flăcări şi imobilul a devenit nefuncţional. În lipsa fondurilor necesare reparaţiilor, Primăria Mavrodin a luat decizia de a muta elevii în şcoala veche şi, astfel cei 100 de copii au ajuns să înveţe în două schimburi, îngrămădiţi într-un local vechi. 

Autorităţile locale din Mavrodin au cerut sprijin Consiliului Judeţean Teleorman şi Instituţiei Prefectului, deoarece visteria locală este aproape goală. ” Noi la buget abia avem bani să asigurăm cheltuielile de funcţionare până la finalul anului. Nu putem suporta reparaţia”, ne-a spus primarul din Mavrodin, Nicolae Stan. Sprijinul de la autorităţile judeţene a întârziat să apară şi, în lipsa reparaţiilor, şcoala, rămasă fără acoperiş se deteriorează pe zi ce trece. Parchetul din sălile de clasă, în care a plouat cu găleata, săptămânile trecute, este deja compromis. Pereţii sălilor de clasă au fost şi ei distruşi de apa de ploaie. Pe holul şcolii s-au format deja bălţi de la apa de ploaie, iar tot localul miroase a mucegai

” Am trimis oamenii de la ajutor social să îl mai scoată, ca să nu putrezească. Deja a început să miroasă foarte tare. Parchetul s-a umflat şi este oricum compromis”, declara primarul.Pagubele produse unităţii şcolare, după incendiu, au fost evaluate la 1,5 miliarde de lei. Între timp însă, prin distrugerea parchetului şi a pereţilor din sălile de clasă rămase fără acoperiş, paguba a crescut. 

Primăria a cerut bani Consiliului Judeţean Teleorman care a transmis cererea, mai departe, către Ministerul Educaţiei

Demersurile Primăriei Mavrodin de a obţine ajutor financiar pentru repararea şcolii s-au soldat , până acum, cu un eşec . Nici Consiliul Judeţean Teleorman şi nici Instituţia Prefectului nu au făcut vreo promisiune . ” Mi s-a spus că nu sunt bani pentru reparaţii. Paguba a fost evaluată, după incendiu, la un miliard şi jumătate La ce s-a mai distrus între timp, deja a crescut”, a declarat edilul din Mavrodin.

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, a confirmat faptul că, în bugetul judeţului nu sunt bani pentru reparaţia şcolii, declarând să aşteaptă ajutor de la Ministerul Educaţiei : ” Noi nu avem posibilitate bugetară pentru o astfel de alocare de fonduri. Am înaintat o solicitare către Ministerul Educaţiei şi aşteptăm răspuns”. Când vor veni bani şi dacă vor veni la timp pentru a se stopa deteriorearea unităţii, deocamdată, nu se ştie.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model