Protest spontan la Liceul “Mircea Scarlat” şi “Rulmentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

  Dacă, iniţial, părea destul de clar faptul că numai dascălii de la Turnu Măgurele se vor dedica protestelor în aceste zile, având în vedere faptul că salariile acestora au întârziat cu lunile, acum a venit rândul celor de la Alexandria să se solidarizeze şi să îşi exprime public nemulţumirile.

De aceea, încă de la orele prânzului, cadrele didactice de la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” au făcut o şedinţă-fulger şi au decis că e cazul să-şi manifeste ceva mai vocal nemulţumirea în raport cu felul în care evoluează situaţia în ceea ce-i priveşte pe salariaţii dependenţi de bugetul local. Astfel, ei le-au spus elevilor să aştepte liniştiţi în băncile lor finalul cursurilor, urmând ca în cursul zilelor următoare să se ia o decizie referitoare la prezenţa sau absenţa lor din incinta instituţiei de învăţământ. Adunaţi în cancelarie şi decişi să-şi clameze drepturile fără nici un fel de teamă, dascălii au discutat cu reprezentanţii presei şi le-au mărturisit că situaţia prin care trec acum este una fără precedent şi că e prima oară în toţi anii de când lucrează ei în învăţământ când a trecut data de 7 a lunii şi nu şi-au încasat veniturile. Ei vorbesc, astfel, despre crearea unui precedent periculos şi despre lipsa de respect a autorităţilor responsabile pentru apariţia acestei stări de fapt.
 “Am decis ca întreg colectivul să intre în grevă până vom primi cu toţii salariile. Mai mult, noi nu mai vrem să aflăm din presă ce se întâmplă cu salariile noastre, ci vrem să vină primarul şi prefectul, adică autorităţile responsabile să ne spună motivaţiile pentru care nu ne primim banii. Dacă nu din bun simţ, măcar ca formă de respect...  Acum culegem roadele descentralizării de faţadă”, a declarat profesorul Ion Fărcăşanu.

Exemplul celor de la Padagogic a fost urmat şi de dascălii de la „Rulmentul”

La numai câteva ore, şi Liceul “Rulmentul” a trecut la un protest spontan, cadrele didactice susţinând că momentan copiii au fost trimişi acasă până la începutul săptămânii viitoare. Conducerea instituţiei susţine însă că în cazul în care vor primi salariile mai devreme diriginţii îi vor chema pe elevi înapoi la ore. În schimb, dacă până luni nu se rezolvă nimic, protestul continuă şi porţile liceului vor fi închise. 
Inspectorul şcolar general, Constin Amarie spune, însă, că protestul spontan al cadrelor didactice din Alexandria nu are nici o bază legală şi că e absolut necesar ca aceştia să revină la sentimente mai bune, în caz contrar, existând riscul ca cei în cauză să sufere consecinţele juridice ale gestului lor.

 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei