Procurorul Traian Nedelcuţă a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Nedelcuţă, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, a fost trimis în judecată de DNA  pentru săvârşirea infracţiunilor de  luare de mită şi trafic de influenţă. Procurorul se află sub control judiciar.

Potrivit DNA, în cursul lunii mai 2014, inculpatul Nedelcuţă Traian Eduard, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, prin intermediul grefierei Costache Mioara Damiana, a acceptat de la rudele unei persoane inculpate într-un dosar pe care-l instrumenta (denunţători în cauză) promisiunea oferirii sumei de 10.000 euro.

Pentru aceşti bani, magistratul ar fi fost de acord să obţină o situaţie juridică favorabilă rudei denunţătorilor, arestat preventiv într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor într-o infracţiune cu limite de pedeapsă mai mici – loviri sau alte violenţe sau vătămare corporală.

”În acelaşi context şi prin acelaşi intermediar, inculpatul Nedelcuţă Traian Eduard a primit efectiv, suma de 2.000 euro în schimbul promisiunii că va obţine de la medicul legist un certificat medico – legal, din conţinutul căruia să reiasă că lovitura aplicată de agresor nu a pus în pericol viaţa victimei.

Deoarece magistratul nu a reuşit să-şi traficheze influenţa pe lângă medicul legist, în scopul arătat mai sus, prin intermediul inculpatei Costache Mioara Damiana, acesta a restituit denunţătorilor suma de 2.000 euro”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii anticorupţie au încheiat cu inculpata Costache Mioara Damiana un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare şi dare de mită şi complicitate la trafic şi cumpărare de influenţă.

”În prezenţa apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani”, se arată în acelaşi comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană