Procesul lui Dragnea a fost devansat cu trei luni Fostul preşedinte al CJ Teleorman va merge pe 15 noiembrie în sala de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva

La cererea DNA procesul lui Liviu Dragnea a fost devansat cu trei luni, prima înfăţişare urmând să aibă lor peste câteva săptămâni, mai exact pe 15 noiembrie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de preschimbare a termenului de judecată în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. 

Primul termen fusese fixat pentru data de 18 februarie, dar DNA a considerat că termenul este prea lung şi a cerut urgentarea procesului.  Instanţa a stabilit ca procesul să înceapă pe 15 noiembrie 2013.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

livAlături de Dragnea au fost trimise în judecată alte 74 de persoane printre care se numără membri ai secţiilor de votare din Alexandria, Ciuperceni, Bragadiru, Ţigăneşti, Plosca. În acelaşi process legat de fraudarea referendumului este judecat şi primarul din Bragadiru, Daniel Răboj pentru dare de mită.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima