Preotul Ion Băldescu a murit la Canal, împingând la roabă

Preotul Ion Băldescu din comuna teleormăneană Seaca  şi fiul său, Emil, au fost condamnaţi de securişti la 60 de luni de muncă silnică la canal. Bătrânul preot şi-a găsit sfârşitul în sutană, împingând la roabă . Fiul său, rămas în detenţie după moartea tatălui, şi-a scris memoriile povestind ororile regimului trăit.

Născut la 17 iulie 1886, în comuna Mihăileşti, judetul Olt, Ion Băldescu a ajuns în 1908 preot în cea mai săracă comună din Teleorman, o parohie în care niciun alt preot nu rezistase mai mult de doi ani.  Preotul, om sensibil şi credincios, s-a angajat în lupta cu ardendaşii care îi asupreau pe ţărani din Seaca. I-a avut aliaţi pe Nicolae Iorga şi Tache Protopopescu cărora le furniza subiecte din mediul rural pentru ziarul ” Neamul Românesc”. După război, preotul  s-a implicat direct în distribuirea terenurilor atribuite ţăranilor. Oamenii locului îl iubeau şi îl apreciau. A contribuit la ridicarea a doua localuri de scoli, a unui dispensar medical, a pus umărul la ridicarea  clădirii primariei si la înfiinţarea Bancii Rurale Victoria. Aşa a ajuns în iulie 1919 protoiereu al judeţului Teleormanului, funcţie deţinută până în 1933.  Între anii 1933 si 1937, a fost ales senator al Partidului National Liberal, filiala Teleorman. În perioada 1932-1944 a fost ales membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Securitatea l-a considerat ”duşman al poporului”

Dupa instaurarea regimului comunist, preotul Băldescu a intrat in vizorul Securităţii, ca un potenţial duşman al poporului. Ca şi alţi preoţi urmăriţi de Securitate, Băldescu a ajuns să fie arestat . A fost ridicat de Securitate, împreună cu fiul său, Emil Băldescu, chiar pe 15 august  1952, în noaptea Adormirii Măicii Domnului. 

Despre modul în care au fost trataţi de securişti a povestit fiul supravieţuitor  în cartea scrisă după eliberare : ”Îmbarcaţi noaptea în două camioane pline cu tot ce avea mai bun în materie de spiritualitate oraşul Turnu Măgurele, sub paza securiştilor, am ajuns spre zori în lagărul de la Ghencea. […] Priveam cătuşele de la mâini şi lanţurile de la picioarele mele şi ale celor de lângă mine şi mi-am dat seama că nu periculozitatea noastră îi făcuse pe securişti să ne pună în lanţuri, ci plăcerea lor de a ne umili. De fapt, ăsta a fost începutul. Şirul umilinţelor se va continua şi pentru mulţi dintre noi se va încheia cu moartea”.

Tată şi fiu duşi la Canal

Tatăl şi fiul au fost duşi la Ghencea, unde, din cauza condiţiilor groaznice, preotul Ion Băldescu s-a îmbolnăvit. Cei doi au fost mutaţi de la Ghencea pentru a fi duşi la Canal, în ciudat faptului că preotul de 66 de ani era bolnav.

Pe 19 septembrie 1952, Ion Băldescu şi fiul său, alături de alţi prigoniţi ai Securităţii au fost urcaţi şi transportaţi la Canal. Sentinţa li s-a adus la cunoştinţă după ce trenul a ajuns în Dorobanţi. Li s-a spus că sunt condamnaţi la 60 de luni de muncă silnică.

 Mort în straie preoţeşti

Preotul şi-a găsit sfârşitul la scurt timp după ce a ajuns în tabăra de muncă.  La Canal, tatăl şi fiul au fost separaţi şi ”cazaţi” în barăci diferite.  Preotul Băldescu şi-a găsit sfârşitul în ziua de 24 septembrie. 

” Întors de la lucru, noaptea, pe la orele 24, am aflat că tata murise. Mi s-a spus că era depus la infirmerie. Fiind noapte, ieşirea din baracă era imposibilă. Greu de descris noaptea ce am petrecut. Când s-a luminat de ziuă şi s-a dat deşteptarea, am alergat la infirmerie. Consemnul era ca nimeni să nu-l mai vadă, dar am dat peste un planton de omenie. Tocaliuc îl chema, bucovinean, care mi-a îngăduit să-l văd. Era aruncat într-o cabină de WC, încă nefolosită, destinată infirmeriei. Chircit acolo, l-am regăsit în anteriul său preoţesc, haina în care fusese arestat şi de care nu se mai despărţise. Atunci am aflat şi cum a murit: împingând la roabă, o roabă grea, de metal, pe un rambleu de cale ferată, la mare înălţime. Inima lui n-a mai rezistat”, a povestit fiul Emil Băldescu, după eliberare.

Emil Băldescu a fost eliberat la data de 11 august 1953 şi a trăit 92 de ani. A scris două cărţi ,  ”Mărturisiri de dupa gratii” şi ”Noi, familia de preoţi Băldescu”, în care este descris coşmarul prin care au trecut în regimul comunist, alături de alţi deţinuţi.