Prefectul de Teleormsn şi-a scos subalternii la deszăpezire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zilele lui Teodor Niţulescu la şefia Prefecturii Teleorman sunt numărate

Chiar dacă pericolul vremii extreme pare să fi trecut, autorităţile se confruntă, acum, cu stratul foarte gros de zăpadă. Prefectul Teodor Niţulescu le cere directorilor instituţiilor deconcentrate să degajeze zonele din jurul sediilor acestora. Iar curăţarea străzilor şi trotuarelor a început chiar de la Prefectură.

Angajaţii Prefecturii Teleorman au fost puşi la teabă, odată cu apariţia primelor raze de soare, pentru a înlătura zăpada acumulată în ultimele zile. Prefectul Teodor Niţulescu a dorit, în felul acesta, să le dea un exemplu tuturor directorilor de instituţii deconcentrate şi, de ce nu, teleormănenilor.

"Am considerat că este de bun simţ să dăm un exemplu tuturor şefilor instituţiilor din subordinea Prefecturii şi să degajăm zona din faţa Palatului Administrativ. L-am contactat şi pe directorul Finanţelor Publice să cureţe şi el zăpada din faţa instituţiei. Îi rog şi pe ceilalţi şefi şi chiar pe teleormăneni să facă acelaşi lucru, pentru a instaura starea de normalitate cât mai repede posibil în Alexandria", a spus prefectul de Teleorman, Teodor Niţulescu.

Prefectul Niţulescu spune că, în acest moment, Teleormanul este în afara pericolului de viscol şi ninsori, însă perioadele în care judeţul nostru s-a aflat sub atenţionări meteorologice au fost foarte grele pentru membrii Comandamentului de Iarnă.

De-acum, însă, Teodor Niţulescu speră că judeţul nostru a scăpat definitiv de problemele cauzate de iarna grea. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online