Povestea neştiută a Elizei Streinu, românca ajunsă vedetă a filmului mut. A fost descoperită într-o staţie de autobuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliza Streinu, o româncă născută în Craiova, a ajuns în perioada interbelică vedetă a filmului mut în Germania. A fost descoperită, din întâmplare, de un cunoscut artist de cinema, în timp ce aştepta într-o staţie de autobuz. Este considerată una dintre cele mai frumoase actriţe din perioada filmului mut.

Numele de Eliza Streinu este necunoscut, astăzi, românilor. În Germania, însă, Elizza la Porta, aliasul Elizei Streinu, a fost în perioada interbelică o mare vedetă a filmului mut care a jucat în producţii celebre.

Eliza Streinu s-a născut la Craiova în 1902. De mică a fost atrasă de lumea teatrului, tatăl săui fiind chiar  intendent al teatrului din Craiova. A visat să devină actriţă şi la 14 ani s-a înscris la secţia Dramatică de la Conservator. A debutat la 16 ani pe scena din Craiova într-un rol secundar. Cariera sa a luat o altă întorsătură după ce s-a căsătorit.

A devenit Eliza la Porta şi şi-a urmat soţul în Germania. A avut parte doar de un an de căsnicie fericită. Soţul ei a murit şi a rămas văduvă, cu un copil. Chiar şi aşa a continuat să-şi urmeze visul. Fiind singură într-o ţară străină, lipsită de relaţii şi ajutor, viaţa româncei nu a fost deloc uşoară în primii ani, după moartea soţului. A reuşit să obţină câteva roluri mici, de figuraţie, debutând în cinematografie la Berlin.

Descoperită în staţia de autobuz

Norocul i-a surâs când a fost descoperită, întâmplător, de un cunoscut artist de cinema german. Povestea descopririi ei a fost spusă chiar de actriţă într-un interviu acordat revistei “Realitatea ilustrată” şi apărut în 1929.

Soarta mea a fost decisă de un autobuz, care întârziase cu două minute. Aşteptam în staţie şi în acest timp eram observată, fără ştirea mea, de un cunoscut artist de cinematograf. Autobuzul sosi şi plecă mai departe fără mine. Între timp domnul acela intrase în vorbă cu mine şi mă rugase să-l însoţesc până la o casă de filme, care căuta de mai multe săptămâni tocmai tipul pe care-l încarnam eu”. Aşa a început drumul spre succes al româncei din Craiova.

Eliza la Porta a apărut pentru prima dată în cinematografe în anul 1926, în tragedia “Studentul de la Praga”. A jucat în rolul vânzătoarei de flori Lydischka, alături de doi actori celebri ai vremii: Conrad Veidt şi Werner Kraus.  

A fost rolul cu care Eliza la Porta şi-a câştigat renumele de stea a filmului mut. În perioada 1926-1930, considerată perioada ei de glorie, Eliza a jucat în peste 18 producţii germane. Majoritatea filmelor în care a jucat au fost melodrame.

A emigrat în America

După apariţia filmului sonor şi dispariţia filmelor mute, cariera actriţei cu origini româneşti a intrat în declin. S-a recăsătorit cu evreul Siegfried Pinkus, artist şi el. În perioada antisemitismului din Germania, românca şi soţul ei au avut de suferit. Soţul a fost interzis în cinematografe şi amândoi au fost nevoiţi să emigreze în 1940 în America.

Au locuit iniţial la New York şi apoi s-au stabilit la Los Angeles. Cariera româncei s-a încheiat odată cu plecarea din Germania. În America, Eliza la Porta nu a mai apărut niciodată în faţa camerelor de filmat. S-a stins din viaţă pe 15 noiembrie 1997, la vârsta de 95 de ani, şi a fost înmormântata în "Hollywood Forever Cemetery".

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani