Pericolul pândeşte în ...beci!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alertă maximă în gospodăria unui bărbat din Comuna Lunca. În timp ce executa săpături în propria gospodărie pentru a construi un beci, bărbatul a descoperit o grenadă defensivă din cel de-al Doilea Război Mondial. Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman a ridicat în siguranţă grenada.

O grenadă defensivă din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită în beciul unui bărbat din comuna Lunca. Alarmat, a sunat de imediat la numărul unic de urgenţă 112, solicitând intervenţia echipei pirotehnice pentru ridicarea muniţiei descoperite.

Ajunsă în cel mai scurt timp posibil la faţa locului, echipa pirotehnică a I.S.U. „A.D. Ghica” Teleorman a constatat că era vorba de o grenadă defensivă funcţională, din al doilea Război Mondial.

“Principalele reguli ce trebuie respectate de către cetăţeni în cazul găsirii unor elemente de muniţie sunt: nu le atingeţi, nu le loviţi sau mişcaţi, nu le introduceţi în foc, nu încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente, nu lăsaţi copiii să se joace cu asemenea componente, nu ridicaţi, nu transportaţi sau introduceţi muniţiile neexplodate în încăperi, locuinţe sau grămezi de fier vechi, iar în zona unde se presupune că ar exista muniţie neexplodată nu permiteţi accesul, nu faceţi focul şi nu executaţi lucrări de îmbunătăţiri”, ne-a declarat Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al ISU Teleorman.

Dacă descoperiţi muniţii rămase neexplodate, anunţaţi cel mai apropiat post de poliţie sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al Jud. Teleorman – la numărul unic de urgenţă 112.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!