Pasionala poveste de dragoste dintre Maria Tănase şi Clery Sachelarie: „Caută-mi sufletul. Dezlipit de carne, nu te va uita niciodată“
0Clery Sachelarie, un moşier cu origini greceşti, a fost bărbatul ales de Maria Tănase pentru a-i fi soţ. Frumoasa ”Pasăre măiastră” a avut o viaţă amoroasă tulbure, cu multe iubiri şi dezamăgiri. Un singur bărbat i-a rămas alături până la finalul vieţii şi către el s-au îndreptat ultimele ei gânduri de dragoste.
Când Maria Tănase a decis să-şi lege destinul de Clery Sachelarie, interpreta avea 37 de ani şi multe dezamăgiri amoroase la activ. Trăise prima mare dezamăgire din dragoste în adolescenţă când medicul de care s-a îndrăgostit nebuneşte a lăsat-o gravidă şi a abandonat-o.
Prin viaţa Mariei Tănase, trecuseră până la 37 de ani, bărbaţi pe care îi iubise cu patimă, dar care o dezamăgiseră. Clery Sachelarie a fost prezent în viaţa Mariei iniţial ca simplu prieten. Moşierul grec era căsătorit şi avea un copil pe vremea când făcea parte, ca amic, din anturajul interpretei.
Când Maria Tănase a făcut o pasiune nebunească pentru ziaristul Maurice Negre, Clery Sacehlarie a fost prietenul care a ajutat-o. Pe jurnalistul francez Maurice Negre l-a cunoscut pe vremea când cânta la restaurantul Capşa. S-a lăsat sedusă de misteriosul bărbat înalt şi frumos şi o vreme au fost un cuplu celebru al Bucureştiului.
Când Maurice Negre a fost arestat sub acuzaţia de spionaj şi condamnat la 10 ani de închisoare, fiind încarcerat la Aiud, Maria Tănase a făcut tot posibilul să-l scape, iar Clery a fost cel care a sprijinit-o. Se spune că, din dragoste pentru Maurice, şi-a vândut toate bijuteriile şi blănurile, ca să facă rost de banii necesari pentru a-l scoate din închisoare. S-a speculat că, în schimbul eliberării iubitului, Maria ar fi acceptat chiar să joace rolul de spion.
După ce a fost eliberat, Maurice s-a întors în Franţa şi relaţia de amor s-a sfârşit. Clery, fostul moşier şi magistrat mai mare cu 13 ani decât Maria, i-a devenit din prieten, iubit. El a divorţat şi, în final, s-a căsătorit cu Maria Tănase pe 27 decembrie 1950.
Soţ întreţinut
Se spune că Clery ar fi iubit-o de la prima întâlnire, dar a preferat să aştepte până când diva cântecului popular românesc a acceptat să îi fie nevastă. O parte dintre prietenii Mariei nu l-au privit cu ochi buni pe Clery, considerându-l un cartofor care i-a tocat artistei averea. La data la care s-a căsătorit cu artista, din averea moşierului nu rămăsese mai nimic.
"Când a pus ochii pe Maria scăpătase, era complet lefter. Abil, fost magistrat, a ştiut că prezenţa Mariei lângă el îi asigură o stare civilă: a devenit din moşier bărbatul marii Maria Tănase. Şi, fără să se sinchisească, şi-a dus viaţa pe lăngă ea fără să facă nimic. Întocmind de regulă austriace şi martingale la curse, ospătându-se fără reţinere la Capşa, unde Maria rămănea nu o dată datoare garsonului Luca cu costul prânzului pe care i-l achita cu largheţea ei peste o zi-două, dublând, triplăndu-i suma! Că n-a muncit, calea-valea, dar nu i s-a făcut nici util. Căci, chiar dacă n-ai serviciu şi nu câştigi nici un ban, te faci util, o ajuţi în vreun fel. Speli vase, spargi lemne, faci focul, scoţi cenuşa.¦ Îi mai speli un chilot, un furou, prevalându-te că-ţi simţi nările umflate de balsamul Dulcineei care-ţi este atât de dragă! Întreţinutul Mariei, nimic, neam, tămăie!”, scrie despre soţul Mariei Tănase Gaby Michailescu, în cartea „Maria cea fara de moarte”.
„Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată”
Maria Tănase a fost soţia lui Clery timp de 13 ani, până în ziua morţii. Dincolo de relaţii amoroase pasagere, care au continuat chiar şi după căsătorie, Maria Tănase şi-a iubit soţul. I-a mărturisit-o de pe patul de moarte, bolnavă de cancer, într-o scrisoare emoţionantă care a rămas în istorie drept una dintre cele mai tulburătoare declaraţii de dragoste
„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.