Nu există risc de inundaţii până în luna martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există deocamdată pericolul producerii unor inundaţii în judeţul Teleorman. Până în 1 martie este puţin probabilă producerea unor inundaţii, în condiţiile în care în următoarele două săptămâni temperatura nu va creşte în timpul zilei până la zece grade şi nici nu sunt prognozate ploi.

În cadrul videoconferinţei cu prefecţii a Ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, au fost purtate discuţii referitoare la producerea de inundaţii în perioada următoare. Deşi condiţiile pentru inundaţii sunt întrunite doar parţial, autorităţile naţionale au solicitat luarea în considerare a atribuţiilor care le revin prefecţilor, în calitatea lor de preşedinţi ai Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

În discursul său, directorului ANM, Ion Sandu, a precizat că până la sfârşitul lunii februarie, nu sunt condiţii de topire bruscă a zăpezii. Acesta a precizat că dacă volumul de precipitații ar fi mare, iar temperaturile ar crește la peste 15 grade, ar trebui ca autoritățile să se îngrijoreze. Cea mai mare grijă este, însă, pentru luna martie, când cu siguranţă se vor înregistra temperaturi suficient de ridicate pentru a da naştere unor asemenea fenomene.

Teleorman a fost cel mai afectat judeţ de inundaţiile produse în zile de 3 - 4 iulie 2005. Conform datelor, în judeţul nostru au fost afectate 68 de localităţi. În cele două zile de ploi abundente din vara lui 2005, au fost afectate 4728 de case, dintre care 291 distruse şi 1502 de case avariate. De asemenea, au fost inundate 6133 de anexe gospodăreşti, 31 obiective social-economice (şcoli, spitale), 66 de poduri şi 108 podeţe. Au fost găsite înecate peste 10.300 de animale şi păsări.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe alexandria@adevarul.ro sau pe messenger adevarulalexandria@yahoo.com

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare