Medicii rezidenţi au completat personalul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă anul trecut discutam de deficit de personal la cel mai mare spital de urgenţă din judeţ, sfârşitul lui 2011 a adus trei medici la unitatea sanitară din Alexandria. Probleme cu medicii aveam la două dintre cele mai importante secţii, şi anume la ATI şi la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Potrivit managerului Florentina Cătrună, patru medici rezidenţi au fost repartizaţi pe aceste două secţii, astfel că activitatea s-a îmbunătăit. „Două dintre doctoriţele rezidente care au venit să lucreze în spitalul nostru fac deja gărzi la ATI, de anul acesta”, a spus directoarea. De asemenea, conducerea spitalului susţine că în perioada următoare vor mai veni şi alţi doctori rezidenţi care vor fi repartizaţi pe mai multe secţii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”